Cătălin Drulă, reacție după eșecul coaliției PSD-PNL de a avea un candidat comun la București: Nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari

Președintele USR Cătălin Drulă acuză liderii coaliției PSD-PNL că au blocat guvernul României timp de 16 ore, timp în care au făcut negocieri politice fără niciun rezultat pentru oameni.

„Uitați-vă bine la ce se întâmplă în aceste zile în politica românească. Acesta e Proiectul Iohannis pentru România: dominația mediocrității și a nulităților urcate și menținute securistic în vârful partidelor. Guvernul României a absentat de la muncă nemotivat ieri ca să producă după 16 ore marea știre că noii candidați PSD-PNL sunt tot ăia vechi. Economia României gâfâie în timpul ăsta, antreprenorii nu știu cum să mai scoată cămașa cu noile taxe, inflația e cea mai mare din Europa, împrumuturile Ministerului Finanțelor sunt galopante. Corupția e “larg răspândită”, spune raportul Departamentului de Stat al SUA”, spune Cătălin Drulă.

Liderul opoziției spune că Alianța Dreapta Unită reprezintă o alternativă reală la coaliția de șpăgari PSD-PNL.

„Se aude o întrebare din piepturile a milioane de români exasperați: se poate și altfel sau suntem condamnați “cu ăștia”? DA, SE POATE. Da, există și oameni cinstiți și cu coloană vertebrală în politica românească. Cu școală făcută la vremea ei. Cu iubire de țară și preocupare pentru viitorul copiilor noștri. Nu e vreun blestem și nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari. Soluția este să ne organizăm și să dăm țării un viitor. Această organizare are un nume: Alianța Dreapta Unită. Veniți alături de noi! Speranța pentru o Românie Modernă este aici, acum”, conchide Drulă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare