Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că liberalii au votat în mod firesc rezoluția prin care a fost condamnată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, însă avertizează că partidul trebuie să reflecteze mai profund înainte de a decide retragerea în opoziție. Declarațiile vin în pline negocieri politice, după ce PNL a anunțat că nu va mai face coaliție cu PSD.
Predoiu spune că moțiunea inițiată și susținută de PSD, inclusiv în asociere cu AUR, a fost percepută în PNL ca un gest incorect față de partid, față de coaliție, față de premier și față de România.
„În primul rând, aș dori să explic că votul luat în ședință a fost cât se poate de logic. Rezoluția propusă avea mai multe puncte care condamnau moțiunea de cenzură, așa cum au făcut-o foarte mulți colegi. Cred că toți colegii din Parlament și din partid au resimțit acest gest al moțiunii ca fiind unul extrem de incorect la adresa PNL, la adresa coaliției, la adresa premierului și, în primul rând, la adresa României”, a declarat Cătălin Predoiu.
Prim-vicepreședintele PNL a explicat că susținerea rezoluției a reprezentat o poziție de solidaritate în interiorul partidului.
„Era firesc să votăm această rezoluție propusă de președintele partidului și prim-ministru, pentru că ea exprima poziția noastră unanimă, solidară în PNL, vizavi de gestul PSD de a iniția și susține această moțiune în asociere cu AUR. Chiar dacă nu o făcea în asociere cu AUR, tot la fel de condamnabil ar fi fost. Deci votul acesta a fost cât se poate de logic și de firesc din punctul meu de vedere”, a mai spus Predoiu.
„Abandonul responsabilității de a guverna nu este cea mai bună soluție”
Cu toate acestea, Predoiu afirmă că PNL nu ar trebui să renunțe ușor la guvernare, mai ales într-un context în care România are nevoie de stabilitate și de partide orientate clar spre valorile europene și euroatlantice.
„Am explicat și în ședință și am rămas la aceeași părere că abandonul responsabilității de a guverna în România, alături de alte partide care au orientări clare pe valorile europene, euroatlantice și care pot garanta că România va continua îmbrățișarea acestor valori și dezvoltarea unor parteneriate pe care și le-a construit, nu este cea mai bună soluție”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.
El a insistat că asumarea guvernării a fost, de la început, rațiunea coaliției.
„Rămânerea în asumarea acestor responsabilități pentru țară, aceasta a fost și ideea inițială a coaliției, și anume de a trece peste diferențe politice, de a trece peste un trecut complicat între toate partidele prezente în coaliție, pentru că mai toate au avut, evident, ciocniri politice, confruntări politice, coaliții care au mai mers sau n-au mai mers. Nu numai între PSD și PNL au fost aceste fricțiuni, ci au mai fost și între PNL și USR în trecut, nu mai spun între USR și PSD”, a explicat Predoiu.
„Nu s-a discutat propunerea ca eu să devin premier”
Întrebat dacă în PNL a existat propunerea ca el să devină premier, Cătălin Predoiu a negat categoric.
„Răspunsul este nu și o să revin la el, dar aș vrea să îmi termin ideea. Deci nu, nu s-a discutat acest lucru deloc de către colegi, nici înainte de ședință și nici după, ca să fie limpede, și nici alte tipuri de măsuri de genul acesta”, a spus Predoiu.
El a precizat că principala preocupare din partid nu ar trebui să fie funcțiile, ci decizia privind asumarea sau abandonarea guvernării.
„Ceea ce ne preocupă în mod real, în mod sincer, este dacă abandonăm sau nu responsabilitatea guvernării. Și am mai spus în ședință faptul că un partid care are 14% în acest moment rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziția de premier. Acesta era punctul-cheie, dacă vreți, al relevanței noastre strategice în acest moment și acest lucru nu trebuie pierdut, pentru că prin intermediul acestei pârghii poți să duci la îndeplinire, așa cum a demonstrat premierul Bolojan, anumite obiective pe care le ai”, a afirmat liberalul.
Predoiu: PNL trebuie să rămână relevant politic
Cătălin Predoiu susține că funcția de premier a permis PNL să ducă la îndeplinire mai multe obiective și că pierderea acestei poziții ar putea afecta relevanța strategică a partidului.
„Dacă n-am fi avut această funcție de premier, n-am fi putut, poate, prin eforturile premierului și ale colegilor miniștri, să ducem la îndeplinire o serie de obiective. Asta este ceea ce am spus și cred că va conta pe termen lung și din punct de vedere strategic”, a declarat Predoiu.
Prim-vicepreședintele PNL a invocat și nevoia României de a dezvolta parteneriate strategice în perioada următoare, atât în Europa, cât și cu Statele Unite.
„România are de dezvoltat în perioada imediat următoare parteneriate strategice și în Europa, și cu alți parteneri, în primul rând cu partenerul strategic, Statele Unite, dar nu numai. Sunt și alte țări care așteaptă să dezvolte cu România domeniul economic, domeniul securității, domeniul apărării. Vedeți cât de efervescentă este în Europa și în lume preocuparea pentru dezvoltarea acestor segmente”, a spus Predoiu.
„Nu suntem în campanie electorală”
Predoiu a admis că există în PNL preocupări legate de reconstrucția partidului din opoziție și de alegerile din 2028, însă a avertizat că România are nevoie acum de stabilitate, nu de calcule electorale.
„Am înțeles și preocuparea colegilor de a găsi o soluție în opoziție pentru o construcție viitoare care să aducă mai multe voturi în 2028. Totuși, nu suntem în campanii electorale. Nu asta cred că trebuie să fie prima preocupare, ci prima preocupare a tuturor partidelor politice trebuie să fie păstrarea României pe un teren sigur al valorilor și al politicilor care sunt prioritare în momentul acesta”, a mai declarat Cătălin Predoiu.
Întrebat despre pașii următori ai partidului, prim-vicepreședintele PNL a precizat că deciziile vor fi luate în forurile interne.
„Nu sunt eu responsabil cu practica partidului în această privință. Avem președinte de partid, sunt colegi prim-vicepreședinți, există foruri de conducere. Acolo vom discuta aceste lucruri. Eu cred că ce pot să fac este să exprim un principiu, o opinie de principiu, așa cum au exprimat și alți colegi. Mă limitez la acest lucru”, a spus Predoiu.
Sursa: TVR INFO



