Peste 13 milioane de copii din Statele Unite au fost testaţi pozitiv la COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit celui mai recent raport al Academiei Americane de Pediatrie (AAP) şi Asociaţiei Spitalelor de Copii din SUA, relatează marţi Xinhua, relatează Agerpres.
Peste 62.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus la copii au fost raportate într-o săptămână, până pe 5 mai, o creştere cu aproximativ 69% faţă de acum două săptămâni, potrivit raportului publicat luni seara.
Aceasta marchează a patra creştere săptămânală consecutivă a cazurilor de COVID-19 raportate la copii în Statele Unite.
Aproape 186.000 de cazuri de coronavirus la copii au fost înregistrate în ultimele 4 săptămâni.
Potrivit raportului, aproape 5,2 milioane de cazuri de COVID-19 la copii au fost raportate în 2022.
Este nevoie urgentă de a colecta mai multe date specifice vârstei pentru a evalua severitatea bolii legate de noile variante, precum şi potenţialele efecte pe termen mai lung, a estimat AAP.
„Este important să recunoaştem că există efecte imediate ale pandemiei asupra sănătăţii copiilor, dar este important să identificăm şi să abordăm impactul de lungă durată asupra bunăstării fizice, mentale şi sociale a acestei generaţii de copii şi tineri”, a mai spus AAP.
sursa – AGERPRES