Germania a pierdut aproape 5% din suprafeţele sale împădurite în trei ani, din ianuarie 2018 până în aprilie 2021, a anunţat luni Centrul Aerospaţial German (DLR) pe baza imaginilor satelitare, informează agenţia DPA, notează Agerpres.
DLR a atribuit pierderea a aproximativ 501.000 de hectare de pădure „în primul rând perioadelor neobişnuite de căldură şi secetă extremă din aceşti ani, care la rândul lor au favorizat atacul insectelor dăunătoare”.
Pentru evaluarea pierderilor, grupul de cercetare DLR de la Centrul de Observare a Pământului (EOC) din Oberpfaffenhofen a utilizat imagini realizate de satelitul Sentinel-2 din cadrul programului european Copernicus şi de satelitul american Landsat 8.
Studiul a constatat că zonele cele mai afectate se află în pădurile de conifere din centrul Germaniei, care se întind între regiunea munţilor Eifel, la graniţa cu Belgia, în vest, lanţul muntos Harz, Turingia, până la dealurile parcului naţional Elveţia Saxonă de la graniţa cu Cehia, în est.
Cel mai populat land din Germania, Renania de Nord-Westfalia din vestul ţării a pierdut peste un sfert din pădurile sale de molid, unele regiuni înregistrând o pierdere de până la două treimi.
Copacii fie au murit, fie au fost doborâţi în mod deliberat în cadrul intervenţiilor de urgenţă. „Tăierea totală este adesea ultima măsură în situaţia unui atac masiv al dăunătorilor, având ca scop – în cazul molidului – privarea de hrană a cărăbuşului de scoarţă şi, în acest fel, împiedicând răspândirea acestuia”, a indicat DLR.
În timp ce copacii cu frunze late se pot recupera adesea după infestarea cu insecte, acest lucru nu se întâmplă de obicei şi în cazul coniferelor.
sursa: AGERPRES