Câți bani europeni a primit România în 15 ani de la aderare

România a primit, în cei 15 ani care au trecut de la aderarea la UE (2007-2021), cu 44,7 miliarde de euro mai mult decât a contribuit la bugetul Uniunii Europene, relevă datele analizate de Profit.ro.

Astfel, sumele primite de la bugetul UE au ajuns, la finalul lunii decembrie a anului trecut, la 68,75 miliarde de euro, în timp ce contribuția cumulată pentru această perioadă este de 24 miliarde de euro.

Fondurile europene au reprezentat în acești 15 ani una dintre sursele importante de finanțare pentru proiecte derulate de autorități locale sau centrale, dar și de mediul privat.

Sumele de mai sus sunt doar cele accesate de România prin bugetele multianuale ale UE. La aceastea se adaugă alte 2 miliarde de euro prin NextGenerationEU (2021-2023), din care 1,85 miliarde de euro este suma încasată în decembrie anul trecut ca avans din granturile aferente PNRR, iar 123 milioane de euro reprezintă asistență de redresare pentru coeziune (ReactEU).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare