Câți europarlamentari va avea fiecare țară în 2024?

Parlamentul dorește să mărească numărul eurodeputaților pentru a reflecta schimbările demografice petrecute de la alegerile din 2019.

În iunie 2023, cu un an înaintea alegerilor europene ce vor avea loc între 6 și 9 iunie 2024, eurodeputații au făcut o propunere privind distribuirea locurilor pentru fiecare țară în viitorul Parlament.

Propunerea implică o creștere a numărului europarlamentarilor de la 705 în prezent la 716. Decizia finală în privința acestei propuneri revine Consiliului European. Aceasta se va lua în unanimitate.

Cum se stabilește numărul de europarlamentari pentru fiecare țară?

Legislația UE permite un număr maxim de 750 de europarlamentari, plus președintele. Numărul de locuri pe țară este decis înaintea fiecăror alegeri europene.

Repartizarea locurilor ține cont de mărimea populației statelor membre precum și de necesitatea unui nivel minim de reprezentare pentru cetățenii europeni din țările mai mici. Acest principiu al „proporționalității degresive” consacrat prin Tratatul privind Uniunea Europeană, înseamnă că, în timp ce țările mai mici au mai puțini deputați europeni decât țările mai mari, deputații din țările mai mari reprezintă mai mulți oameni decât omologii lor din țările mai mici.

Numărul minim de locuri pentru fiecare țară este de șase, iar cel maxim este de 96.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare