CCR a admis sesizările USR privind majorările salariale din sistemul public

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizările USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

USR a depus două sesizări la Curtea Constituțională care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute prin Parlament.

Principalele argumente de neconstituționalitate invocate în sesizări sunt: lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

În proiectele de lege menționate, inițiatorii nu au indicat de unde vor fi luați banii, adică sursa de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri, susținea USR.

Reprezentanții acestui partid spuneau că încălcarea principiului bicameralismului a avut loc din cauză că parlamentarii puterii au venit la Camera Deputaților cu amendamente care nu au existat în forma de la Senat și care au deturnat total scopul actului normativ aprobat, iar, în acest fel, Senatul nu s-a pronunțat pe aceste măsuri, iar rolul său a fost exclus din procesul de legiferare.

„Cea mai gravă încălcare a procedurilor parlamentare privind adoptarea proiectului Pl-x 21/2022 este că, la o săptămână după ce actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, puterea a decis, sub pretextul existenței unei așa-zise erori materiale, modificarea legii prin introducerea în text a unei excepții care prevede că se măresc și indemnizațiile tuturor demnitarilor. Or, Parlamentul, când a votat proiectul de lege, nu a aprobat așa ceva”, arăta USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare