Plenul Curţii Constituţionale a decis, în şedinţa din 18 ianuarie, cu unanimitate de voturi, declararea anului 2023 Anul „Centenarului Constituţiei României Întregite”.
Curtea a avut în vedere că adoptarea Constituţiei din 1923 marchează un moment unic în istoria constituţională a României, prin care s-a desăvârşit şi s-a consolidat, la nivel de Lege fundamentală, proiectul naţional al românilor de înfăptuire a statului naţional unitar român, fiind actul politico-juridic care a permis unificarea legislativă şi administrativă a statului român după Marea Unire de la 1918.
Constituţia din 1923 a consacrat pentru prima oară în istoria constituţională a României, prin art.103, „dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara
inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constituţiunii”.
În anul 2023, România celebrează, aşadar, 100 de ani de la adoptarea Constituţiunii promulgate de către Regele Ferdinand I al României, la 28 martie 1923, prin Decretul regal nr.1360, ca aşezământ constituţional necesar „pentru consolidarea şi temeinica propăşire a scumpei Noastre Românii.”
În acest context aniversar, Curtea Constituţională va celebra Centenarul „Constituţiei României Întregite” prin organizarea pe parcursul anului 2023 a mai multor evenimente, acţiuni, dezbateri, conferinţe, manifestări ştiinţifice şi expoziţii tematice, împreună cu celelalte autorităţi ale statului, precum şi cu societatea civilă şi academică.