CCR a respins sesizarea USR: Legea avertizorului de integritate e constituțională și merge la promulgare

Judecătorii Curții Constituționale au respins în unanimitate sesizarea USR privind Legea avertizorului de integritate. Cum aceasta a fost declarată constituțională, ea merge direct la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. 

CCR anunță într-un comunicat că în ședința din 13 iulie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.1 alin.(4), (6) și (7) și art.19 din Legea privind protecția avertizorilor în interes public, precum și legea în ansamblul său sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui și a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizații. Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizații, fie prin divulgare publică.

Legiuitorul a ales ca activitățile de raportare internă/externă și divulgare publică să se realizeze succesiv, și nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât și starea de legalitate în care aceasta trebuie să își desfășoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informațiile ce fac obiectul legii și fără a aduce atingere dispozițiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală.

Asemenea reguli procedurale nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate și să îl responsabilizeze în activitatea desfășurată. Stabilirea unei proceduri în realizarea activității de raportare/divulgare publică a informațiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum și delimitarea în funcție de criterii obiective a unor etape aferente acestei activități nu aduc atingere protecției juridice a avertizorului de integritate.

Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecție, sprijin și reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecție juridică al acestuia.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Liderul USR, Cătălin Drulă, i-a solicitat deja președintelui Iohannis să întoarcă de urgență legea în Parlament.

„Îi cer președintelui Klaus Iohannis să întoarcă de urgență la Parlament legea avertizorilor de integritate. (…) România riscă să rămână fără banii din PNRR, așa cum a anunțat șefa Parchetului European de Justiție, Laura Codruța Koveși. Avertizez coaliția că nu poate călca în picioare statul de drept fără urmări. Fac încă un apel la PSD-PNL-UDMR să oprească acest asalt”.

Legea controversată a fost votată de Parlamentul României chiar în timpul vizitei vicepreședintelui Comisiei Europene, Vera Jourova, la București.

Ce a spus Iohannis despre Legea avertizorului de integritate

Legea avertizorului de integritate, așa cum a fost modificată la Camera Deputaților, descurajează avertizorii de integritate să semnaleze fapte de corupție sau încălcări ale legii. Prin urmare, ONG-urile i-au cerut președintelui să nuo promulge.

Săptămâna trecută, Iohannis declara: „Situația e în evoluție. Parcursul legii nu s-a terminat. Acuma, la momentul când vorbim, legea e la CCR, după care fie se întoarce în Parlament, fie vine la mine și atunci voi uza de instrumentele de care dispune președintele. Este important să fie o lege bună, care transpune directiva europeană nu doar în litera, ci și spiritul ei. Orice altă discuție a prematură. Sunt convins că în final vom avea o lege care are o formă bună”.

Întrebat, săptămâna trecută, pe această temă, șeful statului a insistat că legea trebuie să respective directiva europeană și în spiritul ei, nu doar în litera ei. Precizarea a fost făcută în contextul în care mai multe ONG-uri și specialiști au atras atenția că proiectul a suferit niște modificări în Camera Deputaților, prin care acesta a fost practic golit de conținut, directiva europeană fiind transpusă astfel doar de formă în legislația națională.

În discuție a intervenit și Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Parchetului European, care a anunțat o posibilă sesizare a Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiționarea a fondurilor europene de statul de drept în România, dacă această directivă europeană nu va fi transpusă corect în legislația națională.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare