Curtea Constituţională dezbate luni, de la ora 12.00, conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv privind depunerea moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară.
Cabinetul condus de Ludovic Orban susține că depunerea moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară încalcă principiul stabilităţii guvernamentale.
„Guvernul are nevoie de stabilitate în ce priveşte funcţionarea sa, respectiv de previzibilitate sub aspectul măsurilor sancţionatorii pe care Parlamentul le poate adopta împotriva Guvernului, moţiunea de cenzură aşa cum este aceasta reglementată de art.113 din Constituţie, fiind una dintre acestea. Pe de altă parte, Guvernul are un rol politic care se transpune nu numai în sfera exclusiv executivă, ci şi în relaţie cu celelalte autorităţi publice, din care hotărâtoare este acţiunea sa în relaţia cu puterea legiuitoare, prin conlucrarea cu Parlamentul, cu respectarea principiului loialităţii instituţionale atât de către o putere, cât şi de cealaltă.”, arată Guvernul, în punctul de vedere transmis CCR pentru susţinerea sesizării referitoare la neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură.
Reprezentanţii Executivului afirmă că, „având în vedere că numărul de sesiuni extraordinare nu este limitat, prin depunerea unei moţiuni de cenzură în afara perioadei în care Parlamentul este întrunit în sesiune extraordinară, se poate ocoli cu uşurinţă interdicţia imperativă din Constituţia României, ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură respinsă în aceeaşi sesiune parlamentară”.
Şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea de cenzură a fost închisă din lipsă de cvorum, fiind prezenţi doar 226 de parlamentari, în condiţiile în care era necesară prezenţa a 233. Grupurile parlamentare ale USR şi PNL au părăsit sala, reprezentanţii UDMR au anunţat că, dacă se va întruni cvorumul, se vor abţine de la vot. Parlamentarii PMP anunţaseră deja că nu votează.
Premierul Ludovic Orban a declarat, după ce şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea de cenzură a fost închisă din lipsă de cvorum, că ceea ce s-a întâmplat este „extrem de benefic pentru România”.