Curtea Constituțională dezbate, în ședinta convocată la ora 11.00, sesizarea președinților Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Titus Corlățean, privind desemnarea lui Ludovic Orban premier, pentru a doua oară, de către președintele Klaus Iohannis.
Președinții Parlamentului susțin în sesizarea trimisă Curții Constituționale privind desemnarea lui Ludovic Orban din nou ca premier că președintele își exercită „discreționar și abuziv atribuțiile” și invocă existența unui conflict juridic de natură constituțională între președintele Klaus Iohannis și Parlament.
De cealaltă parte, în punctul de vedere trimis CCR, Klaus Iohannis afirmă că cererea lui Marcel Ciolacu și a lui Titus Corlățean este „inadmisibilă”, neîndeplinind condițiile existenței unui conflict juridic de natură constituțională, pentru că nu există niciun blocaj constituțional astfel încât să fie necesară intervenția CCR.
Klaus Iohannis susține că din sesizarea PSD lipsesc tocmai argumentele unui conflict instituțional, pentru că social-democrații „nu au putut identifica elementele unui blocaj.
„(…) apreciem că această omisiune în motivare nu poate avea altă explicație decât aceea că autorul sesizării, în mod obiectiv, nu a putut identifica elementele care ar contura un blocaj instituțional. Astfel, opțiunea președintelui României, materializată în actul desemnării, nu poate fi de natură să împiedice Parlamentul să se pronunțe cu privire la solicitarea de învestitură ori să îndeplinească altă competență constituțională. Din această perspectivă, cererea apare ca o expresie a nemulțumirii de natură pur politică a unui partid politic participant la consultări, al cărui exponent este autorul sesizării, și nu ca o expresie a unei imposibilități de funcționare instituțională”, afirmă șeful statului în punctul de vedere trimis CCR