CCR: Sunt neconstituţionale dispoziţii din Legea privind publicitatea mobiliară referitoare la condiţionarea punerii în executare a înscrisurilor sub semnătură privată

Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, ca sunt neconstituţionale dispoziţii din Legea privind publicitatea mobiliară referitoare la condiţionarea punerii în executare a înscrisurilor sub semnătură privată, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 alin.(3) din Legea 297/2018 privind publicitatea mobiliară, republicată, sunt neconstituţionale.

Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale au următoarea redactare: „(3) Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate şi au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare