Ce a discutat Marcel Ciolacu la trilaterala din Bulgaria? „Federația Rusă atacă infrastructuri portuare ucrainene de la granița României”

Marcel Ciolacu a vorbit astăzi la Varna, în Bulgaria, la Trilaterala România-Grecia-Bulgaria, că ar dori ca următoarea întâlnire să fie în România dar și că o prioritate este construirea unui pod la Giurgiu. Acesta a reiterat nevoia de apărare NATO la granița României cu Ucraina, având în vedere recentele atacuri de la Dunăre. 

„Fără să îl contrazic pe primul-ministru Mitsotakis, mi-aș dori mult ca următoarea întâlnire să fie în România. (…) Aș dori să subliniez necesitatea construirii unui nou pod pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse și, de asemenea, necesitatea sporirii capacității de navigare pe Dunăre, proiectul Fast Danube, amândouă proiectele împreună – doamnă comisar Vălean -, încercăm, prin fondurile la dispoziția Consiliului European, să le grăbim și să ne încadrăm în termenele necesare.

Tot în contextul interconectivității, am aprobat și provocările cu care ne confruntăm pe piața energiei, cu accent deosebit pe securitatea aprovizionării și a dependenței totale de hidrocarburi şi de energie electrică din Rusia. E adevărat, este un capitol unde trebuie să ajutăm. România are o datorie morală să ajutăm cât mai mult Republica Moldova, deoarece, după Ucraina, este cel mai vulnerabil stat european și de aceea mă bucur că toți trei susținem ca, pe agenda europeană, să se afle susținerea și începerea negocierilor pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia.”, a spus premierul.

Nu a fost lăsată în afara agendei nici intrarea în Spațiul Schengen, obiectiv comun al României și Bulgariei.

„Nu în ultimul rând, am avut pe agendă, atât eu, cât și domnul prim-ministru al Bulgariei, obiectivul soluționării dosarului aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen. În acest moment, România îndeplinește toate condițiile tehnice de peste 10 ani de zile. Eforturile din ultimul timp ale Bulgariei de a închide toate dosarele în ceea ce privește statul de drept s-au finalizat, au fost recunoscute și de către Comisie și sperăm ca, în perioada următoare, să avem discuții aplicate atât cu Comisia, cât cu Parlamentul European, dar și cu cele două state care, până în acest moment, s-au opus.

N-aș dori în acest moment să intrăm foarte în detaliu, dar îmi mențin părerea că este total incorect să punem interesele și politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi, într-un moment în care solidaritatea contează cel mai mult. Sunt ferm convins că împreună vom găsi calea corectă pentru ca România și Bulgaria să nu mai fie ținute la colț total nedrept. Nu este o cerință a României și a Bulgariei, este pur și simplu un drept.

Avem – și am discutat cu omologii mei din Bulgaria și Grecia – și recentele evoluții privind securitatea regiunii, context în care am subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică. După cum bine știm, Federația Rusă atacă infrastructuri portuare ucrainene de la granița României, câteodată distanța fiind de 80-100 de metri între atacuri și frontiera României. Cred că trebuie investit în continuare și găsită o strategie comună în cadrul NATO pentru a evita în viitor astfel de atacuri.” a mai spus Marcel Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare