Ce este contractul de ucenicie și ce avantaje le oferă tinerilor

Mulți tineri cu studii teoretice vor să învețe o meserie de viitor. Contractul de ucenicie îi ajută să câștige bani, să fie independenți de părinți și totodată să deprindă regulile de bază într-o meserie bună. Iată care sunt principalele reguli ale unui contract de ucenicie și ce avantaje are pentru tineri.

Contractul de ucenicie se adresează tinerilor de peste 16 ani, care nu au urmat o școală profesională, dar sunt interesați să se califice și să învețe regulile de bază ale unei meserii. Așadar, pentru a beneficia de contractul de ucenicie, tinerii nu trebuie să aibă calificare pentru meseria în care se organizează ucenicia la locul de muncă.

Un astfel de contract poate fi încheiat și cu persoane mai în vârstă, care sunt nevoite să își schimbe domeniul de lucru și care vor să învețe o meserie practică direct la locul de muncă. Nu este un contract destinat exclusiv tinerilor. Chiar și persoanele trecute de 30 sau 40 de ani se pot gândi la o reconversie profesională și pot căuta angajatori care oferă contract de ucenicie și apoi un contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Este o situație care apare des în marile orașe industriale, dar și în orașele mai mici din provincie. Spre exemplu, cei care caută loc de muncă în Sighișoara în comerț, își pot face ucenicia direct în magazine unde vor deprinde regulile de bază ale meseriei de vânzător.

Ce este contractul de ucenicie

Contractul de ucenicie reprezintă o formă particulară a contractului individual de muncă, fiind încheiat pentru o perioadă determinată, prin care ucenicul se pregătește profesional și muncește sub autoritatea unui angajator. Acesta din urmă este obligat să îi plătească un salariu și să îi asigure condițiile necesare formării profesionale.
Ucenicul obține, prin perioada de ucenicie, experiența de muncă necesară unei viitoare angajări, iar angajatorul își formează mâna de lucru. Spre exemplu, contractul de ucenicie în construcții poate fi o rampă de lansare pentru tinerii care nu au studii superioare. Domeniul construcțiilor atrage foarte mulți ucenici, aceștia sunt destul de bine plătiți, iar după terminarea uceniciei beneficiază de salarii, avantaje și recompense consistente. Spre exemplu, tinerii care caută locuri de muncă Făgăraș sau locuri de muncă Dorohoi se pot îndrepta către domeniul construcțiilor care este ofertant pentru regiunea Brașov, dar și pentru regiunea Moldovei.

Ce lege reglementează contractul de ucenicie

Perioada de ucenicie este reglementată prin articolele 208-210 din Codul Muncii, care leagă ucenicia de obligativitatea existenței unui contract de ucenicie. Acesta este reglementat în detaliu de  Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, actualizată și completată prin Legea nr. 164/2017.
Potrivit articolului nr. 3, ucenicia se adresează persoanelor de peste 16 ani care „doresc să se concentreze pe învățare, pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă”.
Articolul nr. 5 din aceeași lege mai vorbește și despre obligativitatea desemnării unui coordonator de ucenicie. Potrivit legislației, acesta este dator să îl îndrume pe ucenic pentru a dobândi calitățile teoretice și practice necesare calificării.

Ce avantaje are contractul de ucenicie

Acest tip de contract este avantajos pentru tinerii sau persoanele mai în vârstă care nu au calificare pentru ocupația dorită, dar doresc să capete cunoștințele de bază și să lucreze în domeniul respectiv pe viitor.
Contractul de ucenicie poate fi încheiat atât cu persoane care au examenul de balaureat, care au studii superioare, dar și cu persoane care au mai puțin de 10 clase.
În ceea ce privește salariul de ucenic, acesta este cel puțin egal cu salariul minim brut pe economie, care este ulterior impozitat. Iar pentru acest salariu trebuie să lucrezi 40 de ore pe săptămână, în condițiile în care ai peste 18 ani. Așadar, un ucenic poate câștiga net cel puțin 1.346 de lei pe lună. Pentru ucenicii cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.

De asemenea, ca ucenic, vei avea aceleași drepturi și obligatii pe care le au ceilalți angajați.

Perioada de ucenicie este considerată vechime în muncă, iar la finalul perioadei vei primi un certificat care atestă nivelul de calificare profesională obținut, recunoscut la nivel național.

Sursa: Articol de la partener

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare