„Au venit americanii. Vreo opt congresmeni sunt într-un mic turneu de loisir prin Europa. Nu i-a trimis Trump și nici n-au vreun mesaj pentru Ciolacu. Dar propaganda regimului e în stare de juisare. „Le dovedim acum că avem probe pentru anularea alegerilor!”. Probe – canci. Cine poate crede că americanii, CIA și altele asemenea așteptau să vină la București niște senatori care au alte treburi, ca să le arate Bolojan probele „care nu este”?… De parcă ambasada de la București o fi dormit în acele zile…Ce n-au înțeles cei care au anulat alegerile este că relațiile cu America se pot repara doar acolo unde s-au stricat – la afirmarea valorilor comune. Mesajul vicepreședintelui JD Vance a fost foarte clar și ușor de înțeles: „Trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre democraţie, trebuie să o trăim. Nu trebuie să ne fie frică de vocile oamenilor noștri””, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Octavian Ştireanu.
„La noi este exact pe dos. Vorbim cu gura plină despre democrație, dar nu prea o trăim. Una vorbim și alta fumăm.
Toți se bat cu cărămida în piept că apără „calea euroatlatică” și „direcția occidentală” de putinistul Georgescu și extremistul Simion. Dar tot ei sunt primii care recurg la decizii putiniste.
Acțiunile politice ale regimului n-au nimic în comun cu „direcția occidentală”, ci mai degrabă cu ecvoluția spre o direcție asiatică.
Candidații la președinție au fost respinși după metode preluate de la Moscova și Teheran. Curtea Constituțională pare că s-a inspirat de la Consiliul Gardienilor din Iran, asumându-și atribuții care nu sunt trecute în nicio lege: CCR nu se poate autosesiza; nu există criterii legale pe baza cărora să poată fi respinsă o candidatură; nu există nicăieri scrise „condițiile constituționale” ale unei candidaturi, despre care vorbește Marian Enache,crezând că toți sunt proști; și nici nu sunt definite pe undeva circumstanțele concrete în care un proces electoral poate fi anulat. Hotărârile CCR s-au luat după regulile unei junte, adică după bunul plac al celor nouă. La comandă externă – dacă avem în vedere că acum Bruxelles-ul a salutat anularea alegerilor, în timp ce, pe vremea MCV, ne amenința pentru orice fleac.
Orientarea anti-americană a regimului este dovedită mai nou de modul agresiv în care se manifestă un monstruos sistem de cenzură.
Tot Vance avertiza că „nu ai valori comune dacă ţi-e atât de frică de propriii tăi oameni încât îi reduci la tăcere şi le închizi gura”. Mulți sughiță, dar așa gândesc americanii din administrația Trump.
Or, noi suntem exact în situația în care ni se închide gura. Libertatea de exprimare și dreptul la opinie, care păreau o cucerire intangibilă a Revoluției din decembrie, sunt călcate în picioare de o adunătură de indivizi strecurați prin tot felul de instituții.
Pe 26 martie, BEC a dat o decizie de înființare a unui „scut” care va păzi democrația și fruntariile țării în calea dezinformării pe care rușii cu siguranță o vor face pe perioada electorală.
Este o „poliție a internetului” care va acționa ca un „comandament digital” electoral, menit să asigure puritatea ideologică a opțiunilor electorale. În echipă intră reprezentanți de la 6 instituții: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne. La acest „comandament”, oricine poate face o turnătorie despre orice postare de pe orice rețea, astfel încât „comandamentul” poate decide instant închiderea contului ori interzicerea respectivei postări.
Dar dacă membrii acestui „comandament” ar fi supuși la o minimă testare despre reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului am avea surprize foarte mari.
Ecourile interzicerii lui Ion Cristoiu pe TikTok încă nu s-au stins. Lunetiștii cenzurii nu-l scapă din ochi. După ce i-au închis contul personal, opiniile sale sunt găzduite pe pagina de TikTok a ziarului Cotidianul. Dar și aici, după numai trei zile, Cristoiu a și primit primul avertisment, semn că ceasul interzicerii a început să ticăie. „În semn de solidaritate și, în același timp, de protest, redacția Cotidianul a decis să găzduiască pe termen nelimitat opiniile cunoscutului jurnalist pe contul TikTok al redacției”, anunța directorul ziarului, Cornel Nistorescu. Acum e de văzut dacă va fi interzis doar Cristoiu sau se va închide contul ziarului cu totul.
Cenzurarea lui Ion Cristoiu nu este un fapt oarecare. Prin tot ceea ce a scris și a construit în presa română, Ion Cristoiu reprezintă, prin el însuși, o pagină de referință pentru publicistica și literatura contemporană a țării. Nu mă surprinde că gesturile de solidarizare cu Ion Cristoiu au fost sporadice. Foarte puțini au înțeles că, înainte de a fi vorba despre cazul particular al unui jurnalist celebru, asistăm de fapt la un fenomen mai amplu, de renaștere a unor practici din vremea stalinismului pur și dur.
Loviturile date de sistem libertății de expresie nu sunt accidentale. Ele au vizat mai întâi simbolurile. Ion Cristoiu, Adrian Severin, Marius Tucă au fost cenzurați sub fel de fel de pretexte. Pe fond, însă, este vorba despre noua ideologie a unui regim care devine tot mai odios. Este ideologia exprimată sintetic de unul dintre oficialii acestui regim, Vasile Bănescu, răspopit în secretar de stat și membru CNA, potrivit căruia „a contrazice o instituţie în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv”.
Episodul interzicerii lui Marius Tucă pe Youtube nu se referă nici la Tucă, nici la rătăcirea acestui individ de la CNA. Acel episod arată malformațiile grave ale unui sistem.
Va să zică, la peste trei decenii de la revoluție, într-o țară membră UE și NATO, a putut să ajungă secretar de stat un individ care consideră că „a contrazice o instituţie publică în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv”. Individul vrea să spună că jurnalismul obiectiv este acela care nu contrazice niciodată deciziile unei instituții. Un jurnalist obiectiv trebuie să laude, nu să critice deciziile unei instituții publice.
Am mai cunoscut asemenea vremuri, în care era interzis să critici deciziile instituțiilor publice. Ale iubitului conducător. Ale Fhurerului. În caz contrar, te aștepta canalul. Sau Gulagul. Sau lagărul de concentrare.
Noi suntem mai democrați și recunoaștem dreptul oricui de a gândi ce vrea. N-avem o problemă cu gândirea individului respectiv. E treaba lui ce crede.
Treaba noastră, a societății, este, însă, că pe baza acestui mod de gândire, individul respectiv a ajuns demnitar al statului. Are rang de ministru adjunct. Iar gândirea lui nu doar că e tolerată, ci a devenit ideologie de stat. La asta am ajuns.
Ce spune vicepreședintele SUA este un fel de SF pentru regimul de la București. La noi este în floare cenzura. Motivația sistemului este halucinantă: prin cenzură „se protejează democrația”, „se combate slăbirea încrederii în procesul democratic și în instituțiile statului”. Interzicerile și amenzile dictate de junta CNA curg pe bandă.
„A contrazice o instituţie publică în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv” este noua lege a CNA. Și Guvernul tace. Parlamentul tace. O astfel de ideologie binențeles că le convine celor de la putere. Nu doar jurnaliștii, dar nimeni nu trebuie să contrazică deciziile unei instituții. Cei care nu respectă acest diktat, o pățesc. Cei mai norocoși, deocamdată sunt cenzurați și interziși. Dar unii, după cum vedem, sunt aduși cu mascații și băgați la zdup pentru delict de opinie.
Omenirea a cunoscut tragediile născute dintr-o asemenea gândire. În logica CNA, au dreptul să se exprime doar cei care nu contrazic deciziile puterii. Aceștia sunt jurnaliștii obiectivi. Cei care ling talpa roșie a pantofilor unora. Care pupă papucul sultanei. Ceilalți trebuie interziși.
În condițiile astea, este ridicol să mai vorbim de vreo solidaritate de breaslă cu cei supuși cenzurii. Presa nu mai este demult un corpus profesional aderent la aceleași valori deontologice. Cei care trec pe la casieriile regimului n-au cum să fie solidari cu cei care critică regimul. Cei care transformă studiourile tv în tribunale de inchiziție și „mașini de tocat carne” a adversarilor patronului n-au cum să apere libertatea de expresie și dreptul la opinie. Dar dacă tot primești plicul galben și nu poți fi solidar cu cel cenzurat, măcar să nu-l înjuri ca la barbut, în Ferentari. Asta nu mai ține de slugărit, ci de caracter.
Reintroducerea cenzurii operate de niște neica nimeni este una dintre cele mai dramatice realități ale societății românești actuale. Cenzurarea unor personalități precum Ion Cristoiu, Adrian Severin ori Maris Tucă, amendarea paranoică a unuia și aceluiași post tv doar pentru că are curajul „să contrazică instituțiile publice” reprezintă una dintre cele mai sinistre realități din zilele noastre. Nu este vorba despre persoanele celor în cauză, ci despre instituționalizarea unui sistem de cenzură comparabil cu primii ani de comunism, în care cuceririle revoluționare trebuia apărate de dușmanii poporului.
Instalarea la butoane a unui Big Brother odios, care dictează ce e voie și ce nu e voie să vorbești sau să scrii, va rămâne în cronica neagră a acestor ani. Alături de anularea alegerilor, de săltarea din stradă, de către poliție, a unui candidat ce câștigase primul tur la prezidențiale, de asaltul mascaților asupra susținătorilor acestuia, de raziile și perchezițiile de intimidare desfășurate cu noaptea în cap de polițiști echipați ca pentru războiul stelelor la casele unor tineri care lucrează on line și de alte asemenea lucruri care dau dreptate lui JD Vance să spună ceea ce a spus: „Trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre democraţie, trebuie să o trăim. Nu trebuie să ne fie frică de vocile oamenilor noștri”.
Și vicepreședintele Americii mai spunea ceva: „Nu ai valori comune dacă ţi-e atât de frică de propriii tăi oameni încât îi reduci la tăcere şi le închizi gura”.
De la ce face CNA până la ce spune vicepreședintele Americii este o diferență de la pământ la cer.”, scrie Ştireanu.
