CE sancționează Ungaria: 7,5 miliarde de euro, fonduri suspendate din cauza corupţiei

Comisia Europeană a recomandat, duminică, suspendarea unor fonduri în valoare de 7,5 miliarde de euro destinate Ungariei, din cauza corupţiei, fiind prima astfel de măsură luată față de cele 27 de state membre, sancțiunea fiind menită să protejeze statul de drept în comunitatea europeană.

”Este vorba despre încălcări ale statului de drept care compromit utilizarea şi gestionarea fondurilor UE. Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient protejat”, a declarat Comisarul UE pentru buget Johannes Hahn, potrivit unui comunicat de presă.

Johannes Hahn a făcut trimitere la neregulile sistemice din legile Ungariei privind achiziţiile publice, garanţiile insuficiente împotriva conflictelor de interese, deficienţele în urmărirea penală eficientă şi deficienţele altor măsuri împotriva corupţiei.

Comisia recomandă suspendarea a aproximativ o treime din fondurile de coeziune preconizate pentru Ungaria din bugetul comun al blocului pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 1.100 de miliarde de euro, potrivit sursei citate.

Cele 7,5 miliarde de euro în cauză reprezintă 5% din PIB-ul estimat al Ungariei pentru 2022.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare