Suma plătită până în prezent pentru sprijinirea marilor consumatori de energie se ridică la 493,4 milioane lei, iar în zilele următoare se vor mai plăti 41,5 milioane lei, a anunţat, marţi, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.
„Schema de ajutor pentru sprijinirea marilor consumatori de energie! Au început deja plăţile pentru energointensivi. Mai multe companii active în România în sectoarele care se confruntă cu costurile semnificative ale electricităţii şi care sunt în mod special expuse la concurenţa internaţională au primit deja bani, după ce au depus dosare pentru finanţare, în baza OUG 81/2019. Până în prezent s-au plătit 493,4 milioane lei, iar în zilele următoare se vor mai face plăţi de 41,5 milioane de lei, din totalul de aproximativ 635 milioane lei. Prin acest ajutor financiar susţinem 15 ramuri din industria României. Vorbim despre producători care au angajaţi direct şi pe orizontala economiei de peste 100.000 de angajaţi. Totodată, prin această schemă evităm riscul de relocare al unor companii care contribuie la economia României”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Schema de ajutor de stat este implementată sub formă de subvenţie directă, pentru consumatorii energointensivi pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze, transferate în preţul electricităţii, după modelul aplicat în alte State Membre.