CE solicită ca durabilitatea mediului să se afle în centrul sistemelor de educație și formare ale UE

Comisia Europeană a publicat o propunere de recomandare a Consiliului privind educația pentru durabilitatea mediului. Scopul propunerii este de a sprijini statele membre, școlile, instituțiile de învățământ superior, organizațiile neguvernamentale și toți furnizorii de educație să ofere cursanților cunoștințe și competențe privind durabilitatea, schimbările climatice și mediul.

Un nou cadru european de competențe privind durabilitatea, publicat de Centrul Comun de Cercetare, disponibil și astăzi, prezintă competențele necesare pentru tranziția verde, inclusiv gândirea critică, luarea de inițiative, respectarea naturii și înțelegerea impactului pe care acțiunile și deciziile de zi cu zi îl au asupra mediului și a climei globale.

Propunerea Comisiei invită statele membre:

  • să ofere cursanților de toate vârstele acces la educație și formare de înaltă calitate și favorabile incluziunii, precum și la formare privind schimbările climatice, biodiversitatea și durabilitatea;
  • să prioritizeze învățarea pentru durabilitatea mediului în politicile și programele de educație și formare, pentru a sprijini sectorul și a-i permite să contribuie la tranziția verde.
  • să încurajeze și să sprijine abordările întregii instituții în ceea ce privește durabilitatea, care includ predarea și învățarea; dezvoltarea viziunilor, a planificării și a guvernanței; implicarea activă a studenților și a personalului; gestionarea clădirilor și a resurselor și parteneriatele cu comunitățile locale și mai largi;
  • mobilizarea fondurilor naționale și ale UE pentru investiții în infrastructuri durabile și verzi, formare, instrumente și resurse pentru a spori reziliența și pregătirea educației și formării pentru tranziția verde.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru, 67 % dintre tineri au considerat că principala prioritate a UE în anii următori ar trebui să fie protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, în timp ce pentru 56 % dintre respondenți, a doua prioritate ar trebui să fie îmbunătățirea educației și a formării

Programul Erasmus+ 2021-2027 pune, de asemenea, un accent puternic pe tranziția verde în educație și formare. Pentru programul anual de lucru pentru 2022, se va acorda prioritate proiectelor care dezvoltă competențe și aptitudini ecologice, programe de învățământ orientate spre viitor și abordări planificate în materie de durabilitate de către furnizorii de educație.

O cerere de oferte specifică pentru proiecte la scară largă va oferi finanțare pentru identificarea, dezvoltarea și testarea unor abordări inovatoare în materie de educație pentru durabilitatea mediului. Comisia va oferi, de asemenea, oportunități de formare și comunități de practică pentru cadrele didactice prin School Education Gateway și eTwinning. Noul portal al Spațiului european al educației al Comisiei permite un acces facil la informații privind educația și formarea în UE, inclusiv la informații specifice privind educația ecologică.

Etapele următoare

Propunerea Comisiei va fi discutată de statele membre și apoi adoptată de miniștrii educației din UE. Comisia va sprijini punerea în aplicare a recomandării prin învățare și schimburi între statele membre, părțile interesate și țările partenere.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare