Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că nu a avut negocieri cu celelalte partide parlamentare privind şefia Camerei Deputaţilor, în contextul în care Ludovic Orban a anunţat că îşi va depune miercuri demisia din această funcţie, potrivit Agerpres.
Întrebat la sediul central al PSD ce părere are despre faptul că Ludovic Orban îşi depune miercuri demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciolacu a răspuns: „Dar de ce nu şi-a depus-o acum? Domnul Orban ne-a obişnuit. Partidul care câştigă alegerile desemnează premierul. Nu-l mai desemnează. Îmi dau demisia de la Guvern, dar nu îmi dau demisia de la partid, pentru că am pierdut alegerile. Îmi dau de îndată demisia de la Cameră dacă pierd Congresul, dar nu îmi dau demisia, i-am dat-o lui Cîţu, nu am depus-o la Cameră. A ieşit astăzi să ne anunţe ce va face mâine. Nu aveţi un om politic mai serios despre care să vorbim?”.
Ciolacu a spus că funcţiile de conducere în Parlament se negociază când există o majoritate. „Funcţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt nişte funcţii negociate când există o majoritate. Nu am avut astfel de negocieri”, a precizat el.
Ludovic Orban a anunţat că îşi va depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.