Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a afirmat duminică seara că decizia României de a bloca participarea Austriei la reuniunile NATO „este singura soluție în acest moment”. Acesta spune că nu vor fi abandonate căile diplomatice dar că trebuie ca România să acționeze și prin semnale de alarmă.
„Este singura soluție în acest moment. România a încercat timp de 9 luni, după momentul 8 decembrie, să caute toate formulele diplomatice și va continua să facă asta, dar trebuie să se tragă și un semnal. Atât timp cât președinta Comisiei Europene, președintele Consiliului European, președintele Parlamentului European, șase rezoluții, dintre care ultima votată cum rar se vede o rezoluție în Parlamentul European cu privire la intrarea României în Schengen … Sunt semnele clare.
Dacă semnalele trimise de toate cancelariile europene și nu numai către cancelarul Nehammer și guvernul de la Viena nu au avut efect, România trebuie să caute toate formulele pentru a-și atinge obiectivul. Vorbim despre două chestiuni importante: latura financiar-economică și latura ce ține de respectul de sine al românilor și de efectul pe care eșecul Schengen l-a avut în societatea românească și în reacțiile românilor vis-a-vis de Europa.” a declarat Rareș Bogdan duminică seară la DigiTV.
- „În 9 luni, România a ajuns la euroscepticism”
Europarlamentarul spune că refuzul Austriei de a acorda votul pentru intrarea în spațiul Schengen ajută la sporirea euroscepticismului în România.
„În acest moment, subiectul Schengen nu mai este un subiect ce ține doar de România și de un eșec al unui guvern sau al unei puteri. Ține de o fragilizare a construcției europene, o chestiune ce ar putea afecta extrem de grav, din perspectiva alegerilor europarlamentare și a jocului politic de anul viitor. „În 9 luni, România a ajuns la euroscepticism”
- Asta înseamnă că vor urma presiuni ale oficialilor NATO
Rareș Bogdan a mai punctat faptul că pe lângă presiunile oficialilor NATO și mediul de afaceri ar trebui să reacționeze prin astfel de semnale.
„Opinia publică austriacă, respectiv marile instuții media din Austria, sunt împotriva felului în care joacă cancelarul Nehammer. Propriul partid nu are susținerea neaparată a șefului delegației parlamentarilor austrieci, sau o parte dintre leadership-ul partidului. În momentul ăsta, România trebuie să își diversifice modalitățile de joc extern. Ceea ce face delegația noastră la NATO este foarte bine, pentru că este un semnal tras.
Asta înseamnă că vor urma presiuni ale oficialilor NATO, ale oficialilor americani, britanici și europeni pe cancelaria de la Viena. În afara de asta, trebuie uzat de diplomația economică. Când ai o țară care are nu mai puțin de 7% din PIB provenit din afaceri prezente în România, ele nu trebuie blocate, trebuie făcut parteneriat.”