Preşedinte Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că în cadrul şedinţei Birourilor permanente s-a decis ca solicitarea PNL privind sesizarea Comisiei de la Veneția pe cele trei legi al Justiției să fie transmisă comisiilor Juridice ale celor două Camere pentru un punct de vedere.
„Da, au existat, sigur. Tot timpul avem discuţii în contradictoriu şi acesta e un lucru foarte bun. Reprezentanţii grupurilor PNL au solicitat un aviz din partea Comisiei de la Veneţia, motivând că, în fine, practic asta s-a înţeles, că există o lipsă de competenţă în România, şi la nivelul Parlamentului, şi la nivelul CCR şi din acest motiv ar fi nevoie şi de un aviz din partea Comisiei de la Veneţia şi au dat încă o explicaţie, care pe mine m-a surprins foarte mult, că trebuie să avem acordul partenerilor noştri externi. Eu am spus foarte clar, i-am adus aminte doamnei reprezentante a PNL-ului că, din câte ştiu eu, şi ştiu bine şi citesc Constituţia, că e foarte clară în această privinţă – Parlamentul României este suveran. Deci, în privinţa legislativă, este suveran. Punctul al doilea, CCR a subliniat, în repetate rânduri, că ea integrează în avizele pe care le dă recomandările Comisiei de la Veneţia. Dar, sigur, noi am hotărât ca această solicitare să fie transmisă comisiilor juridice ale celor două Camere pentru un punct de vedere şi vom aştepta punctul de vedere, dar ăsta a fost conţinutul discuţiei în contradictoriu. Nu e prima dată că avem astfel de discuţii şi e foarte bine”, a declarat şeful Senatului.