Războiul cu Rusia ar putea dura până la sfârşitul acestui an, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, informează dpa, notează Agerpres.
Potrivit lui Arestovici, războiul va dura probabil multe luni de azile. „Trebuie să fim pregătiţi pentru o poveste lungă”, a spus el.
Chiar dacă actualele operaţiuni de luptă active din regiunea Donbas vor fi oprite, aceasta nu va însemna în niciun caz sfârşitul războiului cu Rusia, a conchis consilierul.
Însă armele obţinute recent de forţele ucrainene ar putea avea „efecte serioase” asupra luptelor la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a spus Arestovici, într-un interviu postat pe YouTube marţi seara.
La rândul său, un alt consilier al preşedintelui ucrainean Zelenski, Mihailo Podoliak, a salutat miercuri promisiunile SUA şi aliaţilor lor de a trimite arme mai grele Ucrainei, în urma unei conferinţe internaţionale privind furnizarea de arme Kievului care a avut loc la baza aeriană americană din Ramstein, Germania.
„Una dintre cererile ciudate ale Rusiei la începutul războiului a fost ‘totala demilitarizare’ a Ucrainei. După conferinţa epocală de ieri a celor 40 de miniştri ai apărării, am veşti proaste pentru Rusia. Capacitate, viteză, logistică simplificată, o gamă extinsă de arme: Ucraina se întăreşte”, a scris Podoliak pe Twitter.
În 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială” pentru „denazificarea” şi „demilitarizarea” ţării vecine.
sursa – AGERPRES