Cel puţin zece parlamentari USR l-ar putea urma pe Dacian Cioloş în noul partid, REPER

Cel puţin zece parlamentari USR, printre care Andrei Lupu, Simina Tulbure, Oana Camberra, Ştefan Pălărie, l-ar putea urma pe Dacian Cioloş la noul său partid, REPER, potrivit News.ro

Surse din USR au declarat pentru News,ro că deputaţii Andrei Lupu, Simina Tulbure, Oana Cambera, Alin Prunean, Lorant Sas, Cristina Rizea ar putea opta pentru REPER.
De asemenea, senatorii Ştefan Pălărie, Cristian Borde, Dragoş Popescu, Cosmin Poteraş ar lua şi ei în calcul părăsirea USR în favoarea REPER, au mai spus sursele citate.

Andrei Lupu a fost exclus marţi din grupul parlamentar USR.

”Actuala conducere a USR trăieşte cu spaima de a nu pierde controlul partidului şi acţionează ca atare. Faptul că eu subliniez nereguli interne din interiorul grupului parlamentar sau din exterior nu are nici o relevanţă pentru adevăr. Membrii de partid ştiu ce se întâmplă şi vor alege in consecinţă”, a scris el pe pagina de Facebook.
Europarlamentarul Dragoş Pîslaru a declarat săptămâna trecută că se vor alătura şi parlamentari USR noului proiect politic REPER, anunţat de Dacian Cioloş, alături de cinci eurodeputaţi. El a mai spus că un număr consistent de parlamentari şi-a anunţat deja sprijinul pentru noul proiect şi că sunt de ordinul zecilor cei care vor pleca din USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare