Centru comunitar, inaugurat în Capitală; masă caldă şi consiliere pentru persoane fără adăpost

Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu anunţă inaugurarea Centrului Comunitar Griviţa-Cişmigiu, destinat persoanelor fără adăpost, pe Strada Sfântul Constantin nr. 8.

‘Împreună cu Asociaţia Carusel, deschidem azi un nou centru de zi pentru cei mai vulnerabili dintre bucureşteni, la numai câţiva paşi de parcul Cişmigiu, pe Strada Sfântul Constantin nr. 8! Oamenii străzii pot veni aici de luni până joi, între 12.30 şi 17.30, pentru o masă caldă, duş, haine curate, sprijin în obţinerea documentelor de care au nevoie, consiliere psihologică şi vocaţională, educaţie pentru sănătate sau educaţie financiară, dar şi pentru o vorbă bună, respect şi siguranţă’, a scris viceprimarul, pe Facebook.

El a salutat implicarea societăţii civile, a administraţiei locale şi a mediului privat într-un proiect destinat persoanelor vulnerabile.

‘Deschiderea acestui centru a fost posibilă cu implicarea unor companii importante precum ING Tech şi Kaufland, care au răspuns apelului lansat de Asociaţia Carusel pentru a investi în plasa de siguranţă socială a oraşului. Salut deschiderea mediului privat şi a societăţii civile de a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre bucureşteni, alături de administraţia locală. Cred că numai împreună vom reuşi să aducem schimbarea care a tot întârziat să apară şi de care oamenii au atât de mare nevoie. Centrul comunitar Griviţa-Cişmigiu este dovada clară a ceea ce putem realiza atunci când, împreună, punem interesul oamenilor pe primul loc’, a scris Horia Tomescu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare