Peste 2.400 de copii din Ucraina, cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani, au fost duşi în 13 centre din Belarus de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, la începutul anului 2022, potrivit unei cercetări publicate joi de Universitatea Yale, relatează Reuters.
Procurorul general al Ucrainei a declarat în luna mai că investighează presupusul rol al Belarusului în transferul forţat, inclusiv către Rusia, a peste 19.000 de copii identificaţi din teritoriile ocupate de Moscova de la izbucnirea conflictului.
Numărul total al acestora este estimat de unii experţi şi organizaţii ca fiind mult mai mare.
Constatările Laboratorului de cercetare umanitară de la Şcoala de sănătate publică Yale, finanţat de Departamentul de Stat al SUA, sunt cele mai ample de până acum în legătură cu presupusul rol al Belarusului în programul rusesc de relocare a copiilor ucraineni.
Rusia a declarat anterior că oferă ajutor umanitar celor care doresc să plece în mod voluntar din Ucraina şi respinge acuzaţiile de crime de război.
Serviciul de presă al comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, care supraveghează relocarea copiilor din teritoriile ucrainene ocupate, şi Ministerul de Externe al Belarusului nu au răspuns imediat la solicitări de declaraţii privind studiul publicat de Yale.
Printre principalele constatări detaliate în raportul de 39 de pagini se numără faptul că numeroşi copii au fost transportaţi din cel puţin 17 oraşe din regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie din Ucraina, în ceea ce cercetătorii de la Yale au descris ca fiind o practică constantă.
Peste 2.000 de copii identificaţi de Yale au fost transportaţi la centrul pentru copii Dubrava din regiunea Minsk din Belarus, în perioada septembrie 2022 – mai 2023, în timp ce 392 de copii au fost duşi în alte 12 centre.
„Efortul sistematic al Rusiei de a identifica, strânge, transporta şi reeduca copiii din Ucraina a fost facilitat de Belarus”, se arată în raport.
„Guvernul federal rus şi regimul din Belarus au colaborat pentru a coordona şi finanţa deplasarea copiilor din regiunile ucrainene ocupate via Rusia către Belarus”, se mai arată în cercetare.
Transferurile către Belarus prin Rusia au fost „în cele din urmă coordonate” între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, potrivit raportului.
Curtea Penală Internaţională de la Haga a emis în martie un mandat de arestare pe numele lui Putin şi i-a acuzat pe liderul rus şi pe comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.
Sursa: AGERPRES