Conform unui comunicat, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă au participat vineri, 7 septembrie, la ceremonia arborării drapelelor și intonării imnurilor țărilor NATO la Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est.
Ceremonia a avut loc în semn de apreciere pentru angajamentul statelor care contribuie cu personal în cadrul acestei structuri multinaționale, precum și pentru a marca trei ani de la înființarea HQ MND-SE, la 1 septembrie 2015.
La evenimentul care s-a desfășurat la sediul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est, au mai participat oficiali ai Alianței, precum și ambasadori ai țărilor NATO, acreditați în România.
În prezent, în cadrul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est își desfășoară activitatea militari din 13 țări contributoare: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Polonia, Spania, Slovacia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite Ale Americii, alături de România, care și-a asumat rolul de națiune cadru.