Ceremonie la „Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial” din Munții Bucegi

Ministerul Apărării Naționale organizează marți, ora 12.00, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, un ceremonial militar și religios pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, la Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial.

La manifestare sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și iubitori ai muntelui și ai istoriei neamului românesc.

Cu această ocazie, Ministerul Apărării Naționale lansează un concurs de fotografie cu imagini surprinse cu Monumentul Crucea Caraiman.

Fotografiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: finantare_externa@mapn.ro și prin etichetare pot fi postate pe pagina de facebook Crucea Caraiman Reabilitare, link: http://www.facebook.com/CruceaCaraimanReabilitare/, până la data de 30 septembrie 2021.

Realizatorii celor mai reușite fotografii vor primi câte un volum al monografiei Crucea Eroilor Români de pe muntele Caraiman – Istoric, restaurare, reabilitare, conservare, publicat în anul 2021 la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare