Certificatul digital al UE privind Covid a funcționat atât de bine, încât ar trebui extins și în alte scopuri, a susținut Consiliul Uniunii Europene

Certificatul digital al UE privind Covid a funcționat atât de bine, încât ar trebui extins și în alte scopuri, a susținut Consiliul Uniunii Europene. Acesta a cerut Comisiei Europene să facă demersuri în acest sens, pentru a transpune măsurile în legislația comunitară. Totodată, Consiliul a cerut și crearea unor instrumente suplimentare pentru abordarea potențialelor crize viitoare, în concordanță cu recomandările Curții de Conturi Europene, scrie national.ro.

Consiliul Uniunii Europene a publicat în Jurnalul Oficial al UE o solicitare directă pentru Comisia Europeană, care trebuie să transpună într-o propunere legislativă recomandările din raportul Curții de Conturi Europene  intitulat: „Libera circulație în UE în timpul pandemiei de Covid-19 – O supraveghere limitată a controalelor la frontierele interne și acțiuni necoordonate ale statelor membre”.

Astfel, Comisia Europeană va trebui să identifice instrumentele UE create în timpul pandemiei de Covid-19 care au avut cea mai mare utilitate pentru cetățeni și statele membre și să exploreze modalitățile potențiale de utilizare a infrastructurilor tehnologice, în special în cazul certificatului digital al UE privind Covid, în alte scopuri adecvate. Totodată, Comisia va trebui să înlesnească accesul cetățenilor UE la instrumentele utilizate pentru a facilita depistarea transfrontalieră a contacților în timpul crizelor de sănătate publică, prin sinergii sau simplificare, în conformitate cu principiul proporționalității și cu respectarea competențelor naționale și să analizeze necesitatea unor instrumente suplimentare pentru abordarea potențialelor crize viitoare, în strânsă coordonare cu statele membre, în special având în vedere cerințele în materie de protecție a datelor, în forurile corespunzătoare. ”Orice propunere legislativă nouă ar trebui să se bazeze, acolo unde este posibil, pe o evaluare prealabilă a impactului sau cel puțin pe consultări preliminare”, se precizează în documentul emis de Consiliul Uniunii Europene.
În raportul Curții de Conturi Europene s-a evidențiat faptul că, deoarece codurile utilizate în certificatele digitale ale UE privind Covid erau generate de sistemele naționale ale țărilor participante, era important ca aceste sisteme să includă controale de securitate adecvate. ”Comisia s-a bazat pe autoevaluări ale securității informatice efectuate de țările participante, deoarece nu are prerogative de a verifica respectarea efectivă de către acestea a cerințelor de securitate. Acest lucru limitează asigurarea cu privire la poziția de securitate a sistemelor naționale”, se arăta în raportul Curții de Conturi Europene.
Mai mult, raportul semnalează că formularele UE de localizare a pasagerilor și portalul de depistare a contacților nu au avut impactul scontat, deoarece utilizarea lor a fost limitată.
Doar patru state membre au utilizat formularul electronic al UE de localizare a pasagerilor, în timp ce alte țări au continuat să se bazeze pe soluții naționale. În general, utilizarea platformei pentru schimbul de formulare de localizare a pasagerilor a rămas nesemnificativă, cu doar 3 formulare transmise în 2021 și 253 în primele două luni ale anului 2022.
Una dintre recomandările Curții de Conturi Europene, care trebuie pusă în practică până la sfârșitul anului 2023, este abordarea motivelor aflate la baza adoptării reduse a formularelor electronice ale UE de localizare a pasagerilor și a platformei de schimb aferente și să promoveze adoptarea pe scară mai largă a acestor instrumente de către statele membre în etapele viitoare ale pandemiei de Covid-19. Totodată, Comisia Europeană va trebui să faciliteze comunicarea directă între persoanele de contact oficiale pentru fiecare țară participantă la sistemul de certificate digitale ale UE privind Covid, cu scopul de a eficientiza comunicarea în cazul unor situații de urgență legate de certificate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare