CFR are un nou director. Acesta vrea prioritizarea proiectelor feroviare incluse în PNRR

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că vineri Ion Simu-Alexandru a preluat conducerea companiei, fiind desemnat de Consiliul de Administraţie în funcţia de director general interimar, pentru un mandat de patru luni.

Simu, de profesie inginer, este absolvent al Facultăţii de Mecanică, specializarea Ingineria Sistemelor de Circulaţie Feroviară, din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara şi are o experienţă profesională de 30 de ani, în domeniul feroviar.

Directorul general interimar al CFR SA şi-a propus pentru perioada imediat următoare continuarea proiectelor începute, implementarea obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a reţelei feroviare şi, nu în ultimul rând, prioritizarea proiectelor feroviare incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

„Toate aceste proiecte, care au o contribuţie esenţială în dezvoltarea economică a reţelei feroviare naţionale, dar şi a companiei în sine, se vor implementa în regim accelerat, pentru că acum există şansa uriaşă să modernizăm calea ferată, în această perioadă în care transportul feroviar, cel mai ecologic mod de transport, este o prioritate la nivel european şi naţional”, a declarat Ion Simu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare