CFR Călători anunță tarife mai mici la peste 100 de trenuri InterRegio

CFR Călători anunță tarife mai mici la peste 100 de trenuri InterRegio, reduceri care se aplică procentual sau prin admiterea la călătoria pe anumite porțiuni a abonamentelor la tarif de tren Regio.

Trenurile și relațiile pentru care se acordă reduceri procentuale (între 20% și 45%) din tariful tren Interregio, pentru bilete la tarif întreg și de copil, clasa 1 și clasa a 2-a sunt disponibile la: https://bit.ly/2s4knnI

Pentru o identificare facilă, la căutarea trenurilor pe ruta dorită în modulul “MERS TREN TRAFIC INTERN” de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, toate trenurile la care se aplică reduceri procentuale sunt prevăzute cu simbolul “%”.

– La toate trenurile Interregio la care se aplică reducerile procentuale, rezervarea locului este obligatorie. Valoarea tichetului de rezervare (clasa a 2-a) este 3,9 lei.

Trenurile și relațiile pentru care se permite călătoria cu abonamente valabile la tren Regio la tren Interregio, clasa a 2-a sunt disponibile la: https://bit.ly/2tEvLHA

Odată cu intrarea în vigoare a actualului program de mers de tren, CFR Călători a lansat pentru prima dată un program pilot pentru deservirea și sporirea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara.

Astfel este permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio la clasa a 2-a, (fac excepție cele care circulă în trafic internaţional), pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km, numai pe relații cuprinse în aceste zone km.

Tarif abonament Interregio: zona 1-10 Km= 170,00 lei; zona 11-20 km =180,00 lei; zona 21-30 km =205,00 lei;

Tarif abonament Regio: zona 1-10 Km= 75,00 lei; zona 11-20 km = 85,00 lei; zona 21-30 km = 95,00 lei;

Exemple rute:

• pe ruta Medgidia – Cernavodă Pod (24 km), posesorii de abonamente Regio pot călători cu trenurile Interregio: IR 1586, IR 1580, IR 1582, IR 1584, IR 1588, IR 1861;
• pe ruta Buftea – București Nord (17 km), posesorii de abonamente Regio pot călători cu trenurile Interregio: IR 1502, IR 1550, IR 1552, IR 1558, IR 1504, IR 1506, IR 1636, IR 1556, IR 1508, IR 1510, IR 1646, IR 1512;
• pe ruta Barboși – Brăila (19 km), posesorii de abonamente Regio pot călători cu trenurile Interregio: IR 1770, IR 1732, IR 1572, IR 1772, IR 1574, IR 1576.

Numărul de km pentru ruta de călătorie dorită poate fi aflat la căutarea trenului în modulul “MERS TREN TRAFIC INTERN” de pe www.cfrcalatori.ro, accesând simbolul „Detalii/Preț”.

Reducerile procentuale și circulația cu abonamente Regio la tren Interregio sunt valabile până la data de 14 iunie 2020.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare