CFR Călători a anunțat miercuri că reintroduce în circulaţie de la 1 iulie trenurile internaţionale spre Budapesta şi Viena și Ruse.
„CFR Călători repune progresiv în circulaţie, începând cu data 1 iulie 2020, trenurile internaţionale a căror circulaţie a fost suspendată în corelaţie cu măsurile luate de autorităţi în contextul pandemiei cu coronavirus. În urma negocierilor purtate de conducerea CFR Călători cu operatorii feroviari OBB din Austria şi MAV Start din Ungaria, se reia circulaţia prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza şi Episcopia Bihor – Biharkerestesz a trenurilor internaţionale cu plecare din Bucureşti Nord, Braşov, Timişoara Nord, ce au ca destinaţie Budapesta şi Viena”, a precizat un comunicat de presă.
Trenul IR 346 Bucureşti Nord – Viena îşi reia circulaţia din 30 iunie/1 iulie.
CFR Călători va repune în circulaţie, din data de 6 iulie, trenurile internaţionale 1095 şi 1094 pe ruta Bucureşti Nord – Ruse şi retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obţinut încă acordul pentru circulaţia feroviară către Salonic şi Halkali/Istanbul, mai precizează sursa citată.
La bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecţie este obligatorie pe toată durata călătoriei.