Charles al III-lea, proclamat oficial rege, într-o ceremonie istorică la Palatul St James

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege de Consiliul de Succesiune, într-o ceremonie istorică la Palatul St James, sâmbătă dimineaţă, relatează BBC, precizând că Charles a devenit rege în momentul în care mama sa a murit, dar Consiliul are loc cât mai curând posibil după moartea unui suveran, pentru a proclama oficial succesorul.

Proclamaţia a fost citită în faţa mulţimii adunate la Palatul St. James, Charles al III-lea a fost anunţat oficial rege al Regatului Unit şi Irlandei de Nord.

”Defuncta noastră suverană, Regina Elizabeth a II-a, fie-i amintirea binecuvântată şi glorioasă. Prin decesul ei, coroana Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a revenit în mod exclusiv şi de drept Prinţului Charles Philip Arthur George. Prin urmare noi, lorzii spirituali şi temporali ai acestui tărâm, împreună cu Consiliul privat al Maiestăţii sale şi reprezentanţi ai regatului din teritoriu, cu lordul primar, cetăţeni şi alţii, decretăm acum, printr-o singură voce, prin consimţământul vocii şi inimii, că îl proclamăm pe puternicul Prinţ Charles Philip Arthur George, după moartea regretatei noastre suverane, singurul lord apărător, Charles al III-lea, prin puterea lui Dumnezeu, a Regatului Unit, al tuturor  teritoriilor”, conform proclamaţiei.
”Îl declar rege, şeful Commonwealthului, apărătorul credinţei, căruia îi acordăm toată credinţa şi supunerea permanentă, rugându-l pe Dumnezeu, prin care regii şi reginele domnesc, să îl binecuvânteze pe Maiestatea Sa cu ani lungi pentru a domni peste noi. La Palatul St James, 10 septembrie, în anul 2022”, potrivit textului citit.

Primul discurs după proclamarea ca rege: „Mă rog pentru călăuzirea și ajutorul Dumnezeului atotputernic”

„Doamnelor și domnilor, este datoria mea să vă anunță moartea iubitei mele mame, regina. Știu că întreaga națiune și întreaga lume trimit simpatia pentru pierderea suferită. Pentru noi toți, ca familie, și familia națiunii, mama mea a dat un exemplu de iubire pe durata întregii vieți.

Domnia mamei mele a fost inegalată. Simt îndatoririle și responsabilitățile trecute către mine. Voi încerca să urmăresc exemplul inspirațional și să caut pace armonie și prosperitate pentru oamenii regatului. În acest scop, știu că voi fi ajutat de afecțiunea și loialitatea oamenilor care m-au chemat să le fiu suveran. Știu că voi fi ghidat de Consiliu și de Parlamentul ales. Pentru a duce mai departe greaua povară pe care o am, îmi voi dedica întreaga viață și mă rog pentru călăuzirea și ajutorul Dumnezeului atotputernic”, a spus Charles al III-lea înainte de a semna proclamația prin care devine în mod oficial noul rege al Regatului Unit al Marii Britanii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare