Chesnoiu, despre verificările de Paște: Peste 900 de controale, sancţiuni în valoare de 155.000 de lei

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a declarat, joi, că se pregăteşte schimbarea legii perntru a permite statului să intervină atunci când se constată, pe veriga de aprovizionare, de la producător la consumatorul final, a unor perturbări majore ale preţului şi specularea unor momente, afirmând că au fost realizate peste 900 de controale.

”(…) în momentul de faţă ne aflăm în situaţia de a modifica acest cadru legislativ, pentru că trebuie să creăm pârghiile necesare să putem interveni şi noi, celelalte ministere, dat fiind că singura autoritate competentă să monitorizeze preţurile este Consiliul Concurenţei”, a declarat ministrul Agriculturii, afirmând că nou act va oferi statului posibilitatea să intervină ”atunci când constată, pe veriga de aprovizionare, de la producător la consumatorul final, perturbări majore ale preţului şi specularea unor momente, în interesul comerciantului”.

Adrian Chesnoiu a precizat că au fost demarate controale, împreună cu ANPC şi ANSVSA, în lanţurile de magazine, pentru a se asigura în primul rând că produsele agroalimentare sunt sigure pentru consumul populaţiei, că sunt etichetate corect şi consumatorul este în cunoştinţă de cauză când cumpără acel produs, iar în situaţia când apar anumite neconformităţi sau nerespectări legislative să poată fi sancţionaşi comercianţii.

Ministrul a declarat că au fost efectuate peste 900 astfel de controale şi s-au aplicat sancţiuni în valoare de 155.000 de lei, peste 107 amenzi contravenţionale şi 203 avertismente, pentru perioada 14 aprilie până în prezent.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare