Chesnoiu: Vom închide anul cu o producţie stabilă, chiar dacă nu vom obţine cantităţile de cereale de anul trecut

România va închide anul agricol 2021/2022 cu o producţie stabilă, care va aduce şi un excedent de export, chiar dacă nu va obţine cantităţile de cereale de anul trecut, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

„În momentul de faţă am văzut o bună parte din ţară şi discut foarte mult cu fermierii noştri. Culturile aş putea să le cataloghez ca fiind bune în prezent. Evident, sunt diferenţe de la regiune la regiune şi sunt şi situaţii, mai ales în estul ţării, unde a plouat mai puţin şi pe alocuri culturile nu arată foarte bine. (…) Eu cred că vom închide anul agricol 2021/2022 cu o producţie stabilă, care ne va aduce şi un excedent de export, dat fiind faptul că producem în general mult mai mult decât avem nevoie. Evident, ne dorim ca această cantitate, o mare parte din ea, să rămână în ţară, să fie procesată în ţară, să dăm valoare adăugată materiilor prime, dar sunt totuşi 6 luni de când am preluat Ministerul Agriculturii, iar programele pe care le-am conceput şi modul în care începem să realizăm complementaritatea dintre programele naţionale şi fondurile europene cred că îşi vor arăta pe deplin efectele în anul următor”, a subliniat Chesnoiu.

Acesta a susţinut că producţiile din acest an nu vor fi la nivelul anului 2021, „un an de altfel aproape de perfecţiune”, atât din punct de vedere climateric, cât şi din punct de vedere al stabilităţii nivelului de inputuri şi al nivelului de costuri de înfiinţare a culturilor.

Întrebat dacă poate estima un nivel al producţiei de cereale din acest an, ministrul a răspuns: „E o distanţă foarte mare până la recoltat, se schimbă datele de la zi la zi”.

„Niciodată n-o să mă auziţi că fac estimări până când nu închidem oficial campania. Noi nu lucrăm cu estimări, producţia se măsoară în cantităţi finale, pentru că poţi să te trezeşti astăzi să estimezi ceva şi mâine să te trezeşti, doamne fereşte, cu fenomene meteo pe care n-aveai cum să le prevezi. Eu repet că va fi o producţie stabilă, nu cu diferenţe foarte mari faţă de anul trecut”, a adăugat şeful MADR.

În opinia sa, zonele agricole cu cele mai mari probleme sunt cele din estul ţării, Vaslui, Bârlad, Iaşi, unde a plouat mai puţin, dar şi zona Bărăganului.

„Acum au venit ploile, au căzut cantităţi bune de apă, dar trebuie să vedem până la final. Nu se ştie dacă nu ne trezim cu o perioadă în iulie numai cu temperaturi foarte mari. Dar, ceea ce este foarte important, este că această perioadă instabilă pentru majoritatea statelor la nivel internaţional, în România va fi caracterizată, cred eu, de stabilitate şi asta, pe de o parte, ca urmare a nivelului stabil al producţiilor, iar de partea cealaltă a programelor de sprijin pe care le-am acordat fermierilor. Nu în ultimul rând, chiar dacă, cumva, costul de producţie a crescut şi nivelul preţurilor veniturilor fermierilor a crescut şi probabil va compensa aceste costuri”, a explicat Chesnoiu.

Potrivit acestuia, este foarte importantă pregătirea anului agricol 2022/2023, pentru că va fi o presiune mare la nivel internaţional pe materiile prime agricole.

Sursa: Agerpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare