China a interzis luni examenele scrise pentru copiii de şase şi şapte ani din ciclul primar, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor, percepută ca o frână în calea creşterii natalităţii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Beijingul a început luna trecută o amplă reformă în sistemul educaţional, unde volumul excesiv de muncă al elevilor şi costurile prohibitive ale cursurilor de sprijin sunt tot mai criticate.
Învăţământul din China este deosebit de competitiv şi elitist, pentru a reuşi la examenul de maturitate, ”gaokao”, care stabileşte la sfârşitul liceului accederea sau nu în învăţământul superior.