China se opune sancţiunilor la adresa Rusiei

China face apel la toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să-şi menţină calmul şi să evite noi escaladări, a declarat luni purtătorul de cuvânt al MAE chinez Wang Wenbin, a doua zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat plasarea în alertă a forţei de descurajare nucleară, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Oficialul chinez a reiterat la conferinţa de presă cotidiană că Beijingul consideră că trebuie luate în serios preocupările legitime legate de securitate ale tuturor ţărilor.

Wang Wenbin a repetat de asemenea că ţara sa se opune recurgerii la ceea ce a numit drept sancţiuni ilegale şi unilaterale, după ce statele occidentale au convenit să excludă unele bănci ruseşti din sistemul internaţional de transfer SWIFT şi să blocheze tranzacţiile Băncii Centrale a Rusiei.

Duminică, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a precizat că nu toate rezervele Băncii Centrale ruse pot fi blocate, întrucât nu toate se află în state occidentale, UE neputând bloca, de exemplu, rezervele din China.

Într-o convorbire, sâmbătă, cu şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, ministrul de externe chinez Wang Yi a precizat că ţara sa este „împotriva sancţiunilor internaţionale care nu au fundament în dreptul internaţional”, potrivit unui comunicat oficial publicat duminică. Sancţiunile nu rezolvă probleme, ci doar creează altele noi, a asigurat Wang.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare