Katalin Novak, președintele Ungariei, a avut tentativa de a provoca mai mulți manifestanți români care scandau pașnic împotriva vizitei acesteia în România. Bogdan Chirieac a făcut un comentariu pe acest subiect, scrie dcnews.ro.
Președintele Ungariai, Katalin Novak, a participat la dezvelirea statuii poetului Kölcsey Ferenc, la Carei, eveniment la care a fost prezent și Kelemen Hunor, președintele UDMR.
Mai mulți români au venit să manifesteze în mod pașnic față de dezvelirea statuii poetului. După eveniment, aceasta nu a ocolit grupul de manifestanți care scandau inclusiv împotriva participării președintelui Ungariei la eveniment, și s-a îndreptat spre români, gest pe care analistul politic Bogdan Chirieac il consideră ca fiind o provocare.
„Nu avem de-a face cu un incident de securitate aici, ci cu o provocare din partea doamnei Katalin Novak care, în prima sa vizită după alegerea ca președinte al Ungariei, a mai efectuat o vizită în Harghita, Covasna, fără să anunțe oficialitățile din România. A venit cu propria sa securitate, autoritățile din România nu au fost implicate și nici serviciile speciale românești. Deci este o provocare”, a spus Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea.