Chirieac: Marcel Ciolacu, un om politic neașteptat de bun și iscusit, dar până la chestiunea cu majorarea de taxe și impozite

Analistul politic Bogdan Chirieac este de părere că, până la chestiunea cu majorarea de taxe și impozite, Marcel Ciolacu a condus impecabil PSD. Partidul Social Democrat, de când a venit el la conducere, s-a curățat de baronii cu probleme. A dovedit, spre surprinderea multora, că este „un om politic neașteptat de bun, neașteptat de iscusit, neașteptat de fin în acțiunile sale foarte dure altminteri”, a spus Bogdan Chirieac, scrie dcnews.ro.

„Până la chestiunea cu majorarea de taxe și impozite, Marcel Ciolacu a condus impecabil PSD. De când a fost ales președinte, a câștigat și alegerile. Prin intermediul statului subteran, PSD nu a fost lăsat să vină la guvernare, deși obținuse cel mai mare scor. Marcel Ciolacu a băgat PSD la guvernare, lucru care nu știu dacă a fost o idee bună, dar partidul a apreciat acest lucru.

Marcel Ciolacu a curățat partidul de baronii cu probleme, fără să facă gălăgie și, atenție, fără DNA! Marcel Ciolacu a condus PSD cu multă iscusință. Este un om politic neașteptat de bun, neașteptat de iscusit, neașteptat de fin în acțiunile sale foarte dure altminteri. Și Victor Ponta încercase să curețe partidul, nu i-a reușit însă, dar uite că a reușit Marcel Ciolacu”, a zis Bogdan Chirieac la DC News, în emisiunea „Deferiți mass-media”.

„Dar un lucru nu înțeleg: de ce ai făcut chestiunea asta cu taxele și impozitele? Asta nu înțeleg. O avea totuși ceva în minte. Am încercat să-l întrebăm, dar nu a vrut să ne dea un răspuns. Este interesant de urmărit”, a adăugat Bogdan Chirieac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare