Chirieac: Nu înţeleg de ce reprezentanţi ai PSD şi PNL îi transmit lui Dan Puric să-şi vadă în continuare doar de cariera lui în actorie; cu siguranţă, el ar fi greu de învins dacă ar candida la prezidenţiale

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre șansele lui Dan Puric la alegerile prezindențiale, din partea AUR, în contextul în care formațiunea a lansat în spațiul public patru nume sonore, scrie dcnews.ro.

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat prezența pe ”lista scurtă” a Alianței pentru Unirea Românilor a celor patru persoane cu nume sonore, din care unul singur va fi prezindențiabilul pentru Palatul Cotroceni, George Simion, liderul AUR, Dan Puric, Mircea Diaconu și Viorel Cataramă, dar și cum poate acesta să câștige în fața lui Marcel Ciolacu sau a lui Nicolae Ciucă.

”Dan Puric este cel mai puternic candidat, cu excepția lui George Simion, care este omul partidului. AUR s-a născut sub mâna domniei sale. Deci, dacă vorbim de lucrul acesta, sigur, Dan Puric are o șansă reală la președinție. Vedeți, din cauza asta se manifestă, din nou, slăbiciunea aberantă”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la Realitatea Plus.

Întrebat dacă îl vede pe Dan Puric cu o șansă mai mare decât Simion, analistul politic a fost foarte ferm. ”Da. De aici rezultă putreziciunea statului român. Când am încercat să schimbăm lucrurile, anumite cozi de topor de la Bruxelles s-au opus. România, în continuare, depinde enorm de puterea unui singur om, de președinte.

De când s-a făcut monstruoasa coaliție DNA-SRI-Înalta Curte, după cum știți, lucrurile s-au schimbat în rău în țara noastră. Eu mă întreb acum, care este poziția dlui Dan Puric vis-a vis de NATO și Uniunea Europeană. Este un lucru foarte important, esențial. Scoaterea României sau trecerea pe poziția Ungariei, aici, poate fi catastrofală pentru România”, a mai spus Bogdan Chirieac.

De altfel, analistul politic și-a argumentat afirmația cu privire la șansele lui Puric în fața lui Simion, dar și în contextul în care în spatele liderilor principalelor partide se află motoare electorale importante.

”Este și o chestiune de partid când facem raportarea la Marcel Ciolacu și la Nicolae Ciucă. Este și staff-ul de partid, sunt europarlamentarii, sunt primarii, sunt parlamentarii locali. Este o întreagă structură care merge pentru președinte. Eu spun, nu neapărat că are șanse mai bune, dar în orice caz, Dan Puric este greu de înfrânt, în discurs.

Dar, sigur, se poate aplica tactica lui Klaus Iohannis, care a funcționat: niciun fel de dezbatere cu contracandidatul. Deși era plină de ridicol, pentru această atitudine, nemaiîntâlnită, poporul român a votat majoritar, și ce majoritate a fost, pe Klaus Iohannis. Deci se poate adopta și această poziție. Pe noi cred că trebuie să ne intereseze care sunt candidații dedicați 100% continuării integrării României în NATO și în Uniunea Europeană. Despre asta este vorba. Aici vorbim despre candidați credibili”, a mai spus Bogdan Chirieac.

De asemenea, analistul politic a ținut să puncteze și faptul că în spațiul public, reprezentanți social democrați, dar și liberali, îl sugerează lui Dan Puric să rămână în domeniul în care s-a făcut celebru. ”Dar oare de ce fac dânșii astfel de recomandări dlui Dan Puric? Dânsul nu-și mai poate purta singur de grijă? Sau de ce? (…) Așa s-a născut un partid suveranist aici, tocmai din cauza eșecurilor numeroase ale diverșilor din clasa politică. Un succes major nu a mai avut România de pe vremea Guvernului Năstase, când ne-am integrat în NATO și am încheiat negocierile cu Uniunea Europeană”, a mai spus analistul politic.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare