Chirurgul şpăgar din Târgu Jiu care se ruga să nu fie prins a făcut o nouă victimă: femeie decedată la 24 de ore după o operaţie de ocluzie intestinală

Caz revoltător la Târgu Jiu. Un medic chirurg condamnat la închisoare cu suspendare şi anchetat în alte două dosare pentru ucidere din culpă, face o nouă victimă! O femeie de 51 de ani a murit la câteva ore după ce doctorul a operat-o. Familia victimei susţine că după tragedie, doctorul le-ar fi înapoiat banii primiţi mită. În trecut, medicul a fost interceptat în timp ce se ruga să nu fie prins de procurori că ia şpagă, scrie antena3.ro.

Gheorghe Neaţă medicul acuzat: Este foarte nasol că e o lucrătură, este clar! Nu am făcut nicio greşeală! Fără discuţie, nu am făcut nicio greşeală! Absolut nicio greşeală!

Deşi medicul neagă acuzaţiile, familia Irinei e convinsă că femeia de 51 de ani mai avea zile dacă nu ajungea pe mâna doctorului.

Francisc Ferdi, soţul pacientei: Ăsta-i un doctor criminal! Ăsta ar trebui dat din servicu afară. Bani ştie să ia, dar să facă treaba cum trebuie nu!

Irina a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu Jiu cu dureri abdominale. Medicul chirurg i-a pus imediat diagnosticul: ocluzie intestinală. Şi a decis să intervină urgent. După mai bine de şase ore de operaţie, ar fi anunţat familia că totul a decurs bine.

Alin Lupulescu, ginerele pacientei:  Dimineaţa, la Terapie, exact aşa am întrebat: „Domn’ doctor, s-a trezit?” M-a bătut cu mâna pe umăr, „Da, s-a trezit, stai liniştit că e totul bine!” Şi când am intrat acolo, medicii care erau de gardă…

Reporter: Nu se trezise?

Alin Lupulescu, ginerele pacientei:  Nu se trezize. Deja medicii care erau de gardă au început să-mi spună: „Nu te mai lua după omul ăsta!”

Alin Lupulescu, ginerele pacientei: A doua zi când am fost, domnul doctor. L-am găsit pe domnul doctor Neaţă care voia să-mi dea scutirea de autopsie. Ne-a rugat să nu-i facem plângere, mă tot lua în braţe, zicea că e un Dumnezeu pentru toată lumea. Să nu-i fac rău, că nu mai învie nimeni dacă îi fac rău.

Ginerele femeii susţine că înainte de operaţie i-ar fi dat doctorului 500 de lei. După tragedie, medicul i ar fi dat banii înapoi.

Alin Lupulescu, ginerele pacientei: Mi-a băgat bani în buzunar, suma pe care i-o dădusem atunci seara. O să depunem plângere. Să nu mai nenorocească şi alţi oameni.

În luna aprilie, a fost reținut pentru ucidere din culpă. O pacientă de 40 de ani tot cu ocluzie intestinală a murit după ce în timpul operaţiei, medicul i-ar fi secţionat din greşeală un intestin. Şi atunci medicul ar fi înapoiat banii familiei. În urmă cu doi ani, a fost interceptat în timp ce se ruga să nu fie prins de procurori că ia mită de la pacienţi: „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori!”

Dosarele se judecă şi în ziua de azi.

„Medicul are o vechime de 40 de ani. În ultimii doi ani, de două ori i-a fost retras dreptul de a profesa, dar de fiecare dată a contestat această decizie în instanţă. A obţinut câştig de cauză şi a revenit în spital”, transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.

Mihaela Floroiu, purtătoare de cuvânt al SJU Târgu Jiu: Dumnealui are o decizie dată de instanţa de judecată, prin care poate să profeseze. Iar noi, ca instituţie, nu avem cum să trecem peste această decizie a instanţei şi peste legile care sunt în prezent în vigoare la nivelul ţării noastre.

Singurul dosar soluţionat este cel al unui bărbat rămas paralizat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Atunci, medicul a fost condamnat la închisoare, dar cu suspendare, pentru că a făcut anestezia în locul unui medic anestezist.

Surse Observator spun că şi acum, la fel ca-n 2021, chirurgul a intrat singur în sala de operaţie deşi mai era nevoie de un medic.

Reporter: Nu aveţi nimic să vă reproşaţi?

Gheorghe Neaţă, medicul acuzat​: Nu am absolut nimic! Absolut nimic!

Rezultatele necropsiei ar trebui să facă lumină în acest caz. Irina avea şi alte afecţiuni medicale. A dus şi o viaţă grea. În 2014, casa i-a fost distrusă de inundaţiile grave care au avut loc în oraşul Novaci.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare