Cîmpeanu: 3,3% dintre unităţile de învăţământ nu au încă autorizaţie sanitară / Bode: 3.783 de școli nu au autorizaţii de securitate la incendiu

3,3% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar nu au încă autorizaţie DSP, însă se lucrează pentru „compensarea aspectelor semnalate”, astfel încât aceste şcoli să obţină autorizaţie sanitară până în data de 5 septembrie, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii şi inspectorii şcolari judeţeni pe tema începerii anului şcolar, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres. 

„Există 3,3% din numărul total de unităţi de învăţământ preuniversitar care nu au încă autorizaţie DSP, dar se lucrează pentru compensarea aspectelor semnalate de DSP pentru ca aceste unităţi de învăţământ să obţină autorizaţie sanitară până în data de 5 septembrie. (…) Dacă autorităţile locale folosesc bugetele pe care le-am alocat din bugetul Ministerului Educaţiei…am avut această linie bugetară, în acest an vom rămâne cu 100 de şcoli (n.r. cu toalete în curte). În urmă cu 3-4 ani aveam mult peste 2.000 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme. (…) Anul trecut, două treimi din bugetul pe care Ministerul Educaţiei l-a avut pentru această linie, conformarea toaletelor din şcoli, s-a întors la bugetul de stat. Ele au fost la autorităţile locale şi nu au putut să fie folosite”, a afirmat ministrul.

Bode: 3.783 de școli funcţionează în prezent fără autorizaţii de securitate la incendiu

3.783 de clădiri şcolare funcţionează în prezent fără autorizaţii de securitate la incendiu, însă 862 dintre acestea sunt în curs de conformare, a declarat marţi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii şi inspectorii şcolari judeţeni pe tema începerii anului şcolar, la care a participat şi premierul Nicolae Ciucă.

„Până în prezent au fost evaluate 17.872 unităţi de învăţământ. Vreau să atrag atenţia că ne confruntăm cu o problemă sensibilă reprezentată de securitatea de incendiu a clădirilor în care funcţionează instituţiile de învăţământ. În acest sens, după analizarea datelor raportate de către structurile teritoriale a rezultat faptul că, din punctul de vedere al securităţii de incendiu, dintr-un total de 25.606 clădiri aparţinând unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private – 17.117 construcţii nu necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Pentru 4.706 construcţii au fost emise autorizaţii de securitate la incendiu, iar 3.783 de clădiri funcţionează în prezent fără acest act administrativ, 862 dintre acestea fiind în curs de conformare”, a afirmat ministrul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare