Cîmpeanu susţine că le-a cerut inspectorilor generali să favorizeze continuitatea la numirea directorilor de şcoli

 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri seara, că le-a solicitat inspectorilor şcolari generali să favorizeze continuitatea la numirea directorilor interimari în şcoli.

‘Legea pune în dreptul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) numirea directorilor interimari până la organizarea concursurilor. (…) Atâta timp cât legea este clară şi nu îi dă dreptul ministrului să se implice în aceste numiri, care sunt în sarcina IŞJ, singura variantă este să organizăm concursurile. Am solicitat tuturor inspectorilor şcolari judeţeni să ia în calcul favorizarea continuităţii. Am spus că mai sunt doar câteva luni până când vom avea directori stabili pentru o perioadă de patru ani. Nu cred că face sens să inventaţi noi directori, cu atât mai mult cu cât începe anul şcolar în curând, cu atât mai mult cu cât vom organiza concursuri. Dacă sunt identificate vicii de management, dacă cei care au fost directori până acum nu şi-au mai dat acordul sau au ieşit la pensie, da, acelea sunt cazuri punctuale. Însă, semnalele pe care le am din teritoriu este că s-au numit directori mai mult decât cei care nu au mai dorit, sau nu au mai putut sau aveau deficienţe de management’, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Ministrul a susţinut că singura modalitate pentru rezolvarea unor astfel de situaţii este organizarea concursurilor pentru directori şcolari care să privilegieze competenţa şi a amintit calendarul pentru concursurile din această toamnă.

‘E nevoie de concurs pentru directori care să privilegieze competenţa şi atât. (…) În 14 septembrie va demara concursul. În 15 octombrie cei care vor fi reuşit să ia peste şapte la examenul scris, doar aceia îşi vor exprima opţiunile şi se vor prezenta la proba de interviu, probă care se va derula până în luna decembrie şi vor fi numiţi începând cu prima zi a semestrului II, adică 10 ianuarie’, a spus Cîmpeanu.

El a dat asigurări privind relevanţa examenelor naţionale, care se vor desfăşura sub supraveghere video.

‘Examenul scris va fi gestionat la nivel naţional şi răspund de relevanţa şi securitatea subiectelor şi pentru că în comisia de interviu structura este de aşa natură încât să poată fi privilegiată competenţa. Este vorba, conform legii, de un reprezentant al IŞJ, de un al doilea reprezentant al primăriei, şi aceştia sunt doi. Iar ceilalţi trei sunt în felul următor: doi profesori titulari aleşi din rândul profesorilor titulari din şcoala care se doreşte a fi condusă, aleşi prin vot secret, la care se adaugă, pentru prima dată, un reprezentant al mediului socio-economic. Este vorba de un reprezentant al companiilor cu puternice departamente de HR (resurse umane – n.red.). (…) Deci, fiind inspectorat, primărie, doi din şcoală şi un reprezentant extern sistemului de învăţâmânt preuniversitar, am garanţia că aceste concursuri vor privilegia competenţa. Aceste concursuri vor fi filmate, vor fi înregistrări video. Avem experienţe anterioare care ne arată utilitatea acestor înregistrări video’, a precizat ministrul Educaţiei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare