CINE ȘI CE ESTE UN
AGENT SUB ACOPERIRE
Partea I
Datorită faptului că în ultimul timp toată lumea vorbește de nu știu ce agenți sub acoperire, parcă toată România este ocupată sau condusă de acești agenți, am considerat că ar trebui să explicăm ce însemnă mai exact, ce este un ”agent sub acoperire”.
Definirea statutului de „agent sub acoperire” este dificilă, deoarece, de-a lungul vremii, acestuia i s-au atribuit funcţii variate; un lucru este însă cert: această entitate este una dintre cele mai vechi din evoluţia mediului informativ.
Mai mult, practica agenţilor sub acoperire însoţeşte întreaga istorie a activităţilor informative. Ea s-a păstrat şi s-a îmbogăţit pe parcursul timpului, conservându-și actualitatea şi făcând parte dintr-o istorie deschisă a serviciilor de informații. Această evoluție a preocupat nu numai specialiştii, dar şi mediile de informare în masă. De aici, de multe ori, informarea marelui public a dat loc la răstălmăciri, exagerări sau chiar manipulări politice, scrie Historia.
De-a lungul vremii, termenul de „agent acoperit” a cunoscut o evoluţie sinuoasă, în funcţie nu numai de contextul informativ, ci şi de cel politic. În general, se admite că o persoană în această postură este un agent care, din însărcinarea unei agenţii/serviciu de informaţii/contrainformaţii, îşi ascunde identitatea reală sau îşi asumă una nouă, în scopul de a se infiltra într-o organizaţie, structură (politică, socială, media), pentru a capta încrederea membrilor acestora, în vederea obţinerii de date confidenţiale sau în vederea desfăşurării unor acţiuni viitoare de manipulare.
În ceea ce priveşte agenţii care acţionează peste hotare (dar şi pe plan intern), există două feluri de „acoperire”: cea oficială, care se referă la deghizarea unui ofiţer de informaţii în diplomat sau într-un alt tip de funcţionar guvernamental, şi cea neoficială, în cadrul căruia agentul își însuşeşte diverse identităţi (jurnalist, om de afaceri, turist).
Fiecare dintre aceste posturi îşi are avantajele şi dezavantajele sale. În ceea ce priveşte atuurile agenţilor acoperiţi neoficiali (în terminologia americană şi a NATO-NOC), de care ne vom ocupa cu predilecţie, se pot menţiona accesul la cele mai variate medii şi libertatea sporită de mişcare. Dezavantajele constau în faptul că această categorie de agenţi trebuie să îşi asigure singură mijloacele de subzistenţă, iar comunicarea cu Centrala este mai dificilă în condiţiile în care, faţă de prima categorie, nu dispune de canalele diplomatice. Totuşi, în ciuda acestor dificultăţi, categoria agenţilor acoperiţi neoficiali este considerată drept una dintre sursele cele mai importante de informare şi de influenţare atât plan intern, cât şi extern. De cele mai multe ori sunt folosite persoane care fac parte deja din organizaţiile, structurile vizate, fără a li se cunoaşte statutul real, dar există şi cazuri în care are loc o acţiune de infiltrare ulterioară, care constă în crearea pentru viitorii agenţi acoperiţi a unei noi identităţi, a unei legende, biografii fictive. Agenţii sub acoperire neoficială acţionează şi pe plan intern, mai ales în sferele politice (partide, organizaţii sociale) sau în acelea de influenţare a opiniei publice (mass-media).
Un premergător
…este considerat a fi Eugène François Vidocq (1775-1857), cel care, în 1811, înfiinţează „Brigade de la Sûreté”, care stă la baza poliţiei politice. Cei mai mulţi dintre funcţionarii acesteia acţionau ca agenţi sub acoperire, numărul lor crescând în mod constant. Vidoq se ocupa personal de recrutarea şi instruirea acestora, el însuşi acţionând uneori în această postură. În tot cazul, este de remarcat că acest corp de agenţi sub acoperire avea atribuţii mai ales în mediul politic.
Atribuţii similare aveau, în Marea Britanie, şi agenţii sub acoperire care acţionau în cadrul Poliţiei metropolitane, înfiinţate în 1829 de sir Robert Peel. Rolul lor era de reprimare a acţiunilor politice subversive. În 1845 este înfiinţat un corp organizat de agenţi integrat poliției, scopul său fiind de reprimare a unor acţiuni revendicative, cum a fost greva de la docurile Londrei. În cadrul acestei structuri s-a organizat un departament special în vederea anihilării atentatelor desfăşurate de republicanii irlandezi, care, cu timpul, se va specializa în reprimarea acţiunilor teroriste.
În Statele Unite se înfiinţează, în 1906, o gardă alcătuită din agenţi sub acoperire, mai ales pentru reprimarea delicvenţei în rândurile emigranţilor italieni, o problemă ce va rămâne de actualitate multă vreme. Ulterior, ea va fi integrată Biroului Federal de Investigaţii (FBI), în atribuţiile căruia intrau şi acţiunile desfăşurate de agenţii sub acoperire de atunci și până astăzi.
Singur printre duşmani
Unul dintre cei mai importanţi agenţi sub acoperire din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a contribuit la salvarea vieţilor conducătorilor Puterilor Aliate, a fost un ofiţer sovietic, Nikolai Ivanovici Kuzneţov, care acţiona în această calitate în armata germană sub numele de Paul Wilhelm Siebert. Activitatea sa, desfăşurată în condiţii dintre cele mai dificile, sub securea serviciul de informaţii german Abwehr, îl putea costa viaţa. Întinsă pe o perioadă îndelungată (se pare că personalitatea sa a inspirat serialul „Singur printre duşmani”), Kuzneţov a reușit să compromită operaţiunea „Saltul cel lung”, organizată de serviciile secrete germane, la conducerea căreia trebuia să se afle cel mai important spion aflat în slujba celui de-al Treilea Reich, Otto Skorzeny.
Planul operaţiunii prevedea asasinarea celor „trei mari”, Stalin, Churchill şi Roosevelt, cu ocazia Conferinţei de la Teheran (28 noiembrie-1 decembrie 1943). Operațiunea a fost zădărnicită de Kuzneţov, care a aflat din întâmplare, de la un ofiţer SS cu înclinaţii bahice din armata germană, Hans Ulrich von Ortel, de planificarea acesteia. Imediat, serviciile secrete ale Aliaţilor au luat contramăsuri: au fost descifrate comunicaţiile secrete germane, ceea ce a dat posibilitatea localizării imobilelor ce urmau să fie folosite de agenţii lui Skorzeny. După o vizită la Teheran, acesta şi-a dat seama că operaţiunea era compromisă, astfel încât ea a fost contramandată. În ceea ce îl priveşte pe Kuzneţov, el este considerat o figură legendară a spionajului sovietic, fiind decorat post mortem cu ordinul „Erou al Uniunii Sovietice”.
La cel mai înalt nivel
Se pare că agenţii sub acoperire au cele mai multe şanse de a penetra nivelele politice cele mai înalte, chiar şi în state cu servicii de contrainformaţii deosebit de active. Acesta este și cazul lui Günter Karl-Heinz Guillaume (1927-1995), care, după ce fusese membru al partidului nazist, e recrutat de serviciul de informaţii al Republicii Democratice Germania, STASI, fiind probabil şantajat cu trecutul său. În 1956 este trimis împreună cu soţia sa, Christel, şi ea ofiţer STASI, în Republica Federală Germania, devenind „agenţi clandestini”, sub acoperirea de jurnalişti. Primesc ordinul să adere la Partidul Social-Democrat şi fac parte din diverse organisme de partid, municipale. În 1969, cancelarul Willy Brandt este avertizat în legătură cu loialitatea lui Guillaume. Totuşi, din 1972, acesta face parte din secretariatul cancelarului, având acces la documente dintre cele mai secrete, pe care le pune la dispoziţia STASI. Desigur, acţionează şi ca agent de influenţare pe lângă prim-ministrul Republicii Federale Germania. În 1974, Guillaume îl însoţeşte pe cancelar în vizita sa în Norvegia şi Franţa.
Guillaume acţionase în postura sa de agent sub acoperire cu atâta abilitate încât s-a reuşit demascarea sa doar la avertizarea serviciului de contrainformaţii francez. Este arestat la întoarcere, în aprilie 1974, ceea ce înseamnă că el acţionase ca agent sub acoperire la cel mai înalt nivel vreme de peste doi ani, un adevărat record în materie. Guillaume recunoaşte că a spionat pentru STASI. Se dezlănţuie un mare scandal şi Brandt este silit să demisioneze. Agentul este condamnat la 30 de ani închisoare, iar în 1981 este „schimbat” contra unor deţinuţi politici din RD Germană.
„Folclorista”
Uneori, activitatea unor agenţi sub acoperire are un sfârşit tragic, aşa cum este cazul Tamarei Bunke (Laura Guttierez, 1937-1967), care, sub numele de cod „Tania”, a acţionat pentru spionajul est-german şi cel sovietic în Cuba „prietenă”.
Bunke studiază ştiinţe politice la Universitatea Humboldt. În acelaşi timp începe să lucreze pentru Ministerul Securităţii Statului al RD Germane (MfS) . „Acoperirea” Tamarei – era şi o femeie frumoasă – funcţionează foarte bine, astfel încât reuşeşte să reactiveze o serie de „agenţi adormiţi”, oameni de afaceri, politicieni din Germania occidentală. Conducerea sovietică și KGB-ul, care colaborau direct cu MfS, îşi făceau griji în ceea ce îl priveşte pe Fidel Castro, lider al Revoluţiei din Cuba împotriva dictaturii lui Batista. Castro a fost considerat o vreme un comunist eretic, care se arăta mai apropiat de poziţia Chinei decât de aceea a Moscovei. Mai mult, se afla sub influenţa lui Ernesto „Che” Guevara, revoluţionar de stânga, unul dintre conducătorii regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american. Bănuind că Guevara îl influenţase şi pe Castro, pe care îl convinsese că ţara sa nu trebuia să devină satelit al Moscovei, KGB-ul o trimite în Cuba pe Bunke sub acoperirea de „folcloristă”, interesată de cântecele cubaneze pentru care se pare că manifesta reale aptitudini. Curând ea devine iubita lui Guevara, pe care îl orientează către poziţia sovietică. Sub numele de Laura Guttierez, ea câştigă tot mai multă influenţă asupra lui Guevara şi Castro, care nu bănuiau că ea era, de fapt, agentă sub acoperire. Atunci când Castro îl trimite pe Guevara în America de Sud pentru a organiza mişcări comuniste, Bunke îl însoţeşte în Bolivia, unde lucrează sub acoperirea de profesoară şi culegătoare de folclor. Odată cu Guevara, Tamara, care în acel moment era însărcinată, este capturată şi executată, ulterior corpul ei fiind adus şi înmormântat în Cuba.sursa:dcnews.ro
Continuare în ediția viitoare….ality”>read more
