Ciolacu a ajuns tot la mâna lui Firea: „De azi dansul în doi s-a terminat; Succes Gabi!”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, scrie Agerpres.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

„Îi mulţumesc domnului doctor Cîrstoiu pentru tot efortul depus în această perioadă. De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”, a mai afirmat Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare