Ciolacu: Coaliția de guvernare formată între PSD, PNL şi UDMR va dura cel puțin până în 2024

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, susţine că va dura cel puţin până în anul 2024 coaliţia de guvernare formată între PSD, PNL şi UDMR, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat luni, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă, peste un an şi jumătate când ar urma rotaţia la şefia Guvernului, social-democraţii vor mai avea şansa să dea premierul şi dacă el crede că actuala coaliţie PSD – PNL – UDMR va mai exista atunci.

„Eu sunt un om de bună credinţă. Cred, în primul rând, că Partidul Social Democrat trebuia să intre la guvernare şi să îşi asume această intrare la guvernare, să stabilizăm România. Întotdeauna plec cu bună credinţă în orice construcţie politică şi alături de colegii mei şi alături de adversarii politici şi cred că această coaliţie naţională va ţine cel puţin până în anul 2024”, a declarat Ciolacu.

Întrebat dacă în cadrul protocolului politic există un mecanism clar stabilit pentru rotaţia la guvernare, el a spus: „Categoric, este şi o dată menţionată foarte clar, 25 mai, când se face această rotaţie, care se face prin Parlament”.

Rugat să ofere detalii despre mecanismul de rotaţie la guvernare, Ciolacu a explicat: „Presupun că se întâmplă cu demisia prim-ministrului, automat pică întregul Cabinet şi se vine cu alt Cabinet în Parlament şi cu program de guvernare. Sperăm ca programul de guvernare după un an şi jumătate să fie la jumătate”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare