Ciolacu, de Ziua Unirii Principatelor: România are nevoie de proiecte concrete și de politici publice care să unească cu adevărat provinciile istorice

Preșdintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, spune, de Ziua Unirii Principatelor, că este o zi în care, acum 161 de ani, oamenii politici ai acelor timpuri și-au dat mâna pentru a pune piatra de temlie a statului român modern.

Potrivit lui Ciolacu, 24 ianuarie 2020 este o zi de sărbătoare în care „oamenii politici vorbesc frumos despre unire”.

„Dar sunt doar vorbe. Unirea trebuie făcută efectiv, și nu doar declarativ, în toate celelalte zile ale anului! România are nevoie de mai mult decât o sumă de bune intenții, rostite de două ori pe an.

România are nevoie de proiecte concrete și de politici publice care să unească cu adevărat toate provinciile istorice. Atât din punct de vedere economic, cât și social și cultural. Trebuie să ne gândim serios la acest lucru pentru că totul în jurul nostru evoluează. Societatea, la fel. Și nimeni nu mai are răbdare ca cei care decid să-și rezolve interesele mărunte și meschine. Nimeni nu mai vrea să asiste cu pasivitate la certuri politice, în timp ce prioritățile reale sunt lăsate întotdeauna pe locul doi.

De aceea, fac un apel către toate forțele politice să facem un proiect de țară serios, care să fie pus în practică indiferent de cine se află la putere. Și cred că, acum, la 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, putem începe acest proiect de țară cu Autostrada Moldovei!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare