Ciolacu, documente care arată că secţiile ATI ale SJU Piatra Neamţ erau în legalitate: Manipularea ordinară şi minciuna peneliştilor trebuie să ia sfârşit

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat, duminică mai multe documente, printre care se numără unul de la DSP Neamţ care avizează favorabil modificarea structurii organizatorice a SJU Piatra Neamţ, propusă de spital, „respectiv din 883 de paturi câte sunt în prezent, 550 de paturi să fie pentru secţia de Boli Infencţioase, iar 333 de paturi să fie conform unui tabel anexat – dintre care 34 de paturi la secţia ATI”, afirmând că minciuna şi manipularea PNL trebuie să înceteze.

„Manipularea ordinară şi minciuna peneliştilor trebuie să ia sfârşit! Iată avizele şi autorizaţia DSP care demonstrează că secţia ATI de la etajele 2 şi 3 ale Spitalul Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate. Orban şi prefectul de Neamţ trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că au fost făcute lucrări de construcţii la Spitalul Judeţean Neamţ fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică şi al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR), iar pacienţii au fost mutaţi de la secţia ATI a etajului 3 la cea a etajului 2, acest lucru întâmplându-se chiar sâmbătă dimineaţa, cu câteva ore înainte de izbucnirea incendiului care a dus la moartea a 10 persoane.

Ultima verificare la instalaţia de oxigen a Spitalului Judeţean Neamţ a avut loc în luna martie a anului acesta, a precizat premierul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare