Ciolacu este solidar cu UDMR: Dacă formaţiunea lui Kelemen Hunor se retrage, o vom face şi noi

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că social-democraţii se vor retrage ”automat” din coaliţie, în cazul în care UDMR va face acest gest, pentru că mandatul său este de a creiona o coaliţie de guvernare formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, nu una compusă din PSD şi PNL, scrie Agerpres.

„Noi am pornit în această coaliţie. Această coaliţie va fi formată de către PNL, PSD, UDMR şi minorităţi. Eu nu am alt mandat de la partid pentru a creiona o altă majoritate. Logic, înseamnă că eu nu am un mandat pentru un guvern PSD-PNL. Dacă UDMR, în acest moment, iese din această coaliţie, automat şi PSD va ieşi, pentru că nu am alt mandat. Eu am un mandat de la partid foarte clar, că vom creiona o coaliţie PSD, PNL, UDMR, minorităţi. Dacă minorităţile, UDMR sau PNL ies din această coaliţie, pleacă şi PSD”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat ce va face PSD dacă UDMR nu intră în coaliţia de guvernare.

În ceea ce priveşte faptul că ar exista un blocaj la negocierile pentru formarea unui guvern, liderul social-democrat a afirmat că „sunt normale anumite discuţii când formezi o coaliţie”.

„Eu vreau să îi asigur pe români în continuare că joi România va avea un guvern şi trebuie să înţelegem toţi care purtăm aceste negocieri şi dorim această coaliţie că până duminică aceste negocieri trebuie finalizate”, a spus Ciolacu.

Ciolacu a afirmat că PSD îşi doreşte Ministerul Transporturilor şi că încă se duc negocieri pentru împărţirea ministerelor.

„Am finalizat aproape 99% din programul de guvernare, mai sunt detalii tehnice pur şi simplu, vor să îl treacă în revistă să nu fie greşeli, am finalizat capitolul social, am finalizat capitolul IMM-uri şi investiţii. Ne-am propus ca viitorul buget să prevadă 7% pe investiţii. Am finalizat acordul politic, urmând ca astăzi, mâine şi poimâine, până duminică toate negocierile politice să fie finalizate, astfel încât de luni să intrăm în procedura pentru ca, aşa cum am promis, joi România să aibă un guvern”, a susţinut liderul PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare