Ciolacu: Eu plec din prim-ministru ca să candidez la Primăria Capitalei?

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a respins vineri speculațiile privind o candidatură a sa la Primăria Capitalei și a infirmat şi un posibil acord cu PNL pentru candidaţii la primăriile reşedinţă de judeţ, precizând că ”PSD va avea candidaţi în fiecare localitate din România şi nu este niciun acord cu PNL”, scrie Cotidianul.

Ciolacu a fost întrebat, la Constanţa, despre un acord între PSD şi PNL pentru primăriile reşedinţă de judeţ.

”Eu nu am niciun acord, nici cu PNL, eu am un singur acord cu colegii mei din Partidul Social-Democrat, deoarece sunt preşedinte. Nu am făcut acord cu nimeni, n-a făcut nimeni niciun acord. Eu v-am spus că Partidul Social Democrat va avea candidaţi în fiecare localitate din România. Nu este niciun acord, nici pentru Consiliul Judeţean, nici primărie, nici pe lună, nici pe NATO, nu este niciun acord cu nimeni”, a spus Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat dacă doreşte să fie candidat la primăria Capitalei.

”Nu candidez, eu sunt prim-ministru, eu plec din prim-ministru ca să candidez la primăria Capitalei? Nici n-am vrut să răspund la această întrebare, care e stupidă, ca concepţie”, a spus Ciolacu.

Recent, Gabriela Firea, autoproclamată „candidat la candidatură” în PSD pentru Primăria Capitalei, a afirmat că Marcel Ciolacu, trebuie să iasă public să spună dacă este real că el ar urma să fie candidatul partidului la Primăria București, iar liderul PNL, Nicolae Ciucă, să fie candidat comun la alegerile prezidențiale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare