Ciolacu: Eu sunt un om de bună credinţă, dar în politică ăsta e un defect, nu o calitate; dl. Terheş a dat exemple clare de secţii unde voturile pentru Ludovic Orban s-au contabilizat la Lasconi, dar oricum pe mine nu mă mai interesează ce va decide CCR, am ieşit din joc

Premierul Marcel Ciolacu, candidat al PSD în turul I al alegerilor prezidenţiale de duminica trecută, a declarat, joi seara, că buna credinţă este cel mai mare defect al său şi a menţionat că au existat două lovituri de PR politic în campania electorală care au adus costuri foarte mari PSD şi lui, scrie Agerpres.

„Am fost întrebat de o colegă de-a dumneavoastră care e cel mai mare defect al meu. Am spus – buna credinţă. Normal că mi-a spus că e o calitate. Nu e. În politică nu este o calitate. Eu am crezut, pentru că am reuşit totuşi în zona guvernamentală şi e o realitate, invesţiile sunt o realitate, echilibrul macroeconomic e o realitate, faptul că, în sfârşit era o percepţie că România merge în direcţia bună, am crezut că pot schimba şi abordarea din campania electorală, cu toate că realizam că această ură a fost cumva cultivată în societatea românească mai ales de ultimii doi preşedinţi ai României. Şi m-am înşelat. Nu am putut schimba. Campania electorală a fost tot sub un semn al urii şi de aici s-a declanşat acest mecanism şi nevoia de un candidat nou. A fost o campanie cu foarte multe atacuri, foarte puţin explicat programul fiecărui partid, ce se doreşte, ce s-a făcut”, a spus Ciolacu, la Antena 1.

Acesta a menţionat că au fost două lovituri de PR politic în timpul campaniei pentru prezidenţiale care au adus costuri foarte mari PSD şi candidatului Marcel Ciolacu.

„Prima lovitură a fost cu domnul Becali care a zis că a avut un aranjament, că a vorbit cu cineva la telefon. În acel moment cumva, inerţial, anumite voturi între simpatizanţii partidului sau ai mei, personal, s-au direcţionat către domnul Simion fără ca cineva din partid să organizeze acest lucru. Eu am cunoştinţe care mi-au spus în ziua votului că au fost la vot şi au votat cu Simion, ca să îmi facă bine. (…) Acum e a doua lovitură în care europarlamentarul AUR Terheş face o contestaţie la CCR. Normal că membrii CCR trebuia sa ia în discuţie acea contestaţie. A dat nişte elemente foarte clare, anumite secţii unde voturile de la domnul Orban s-au contabilizat la candidatul Lasconi. Am văzut decizia, decizia a fost 9 la 0. Deci toată lumea a votat pentru acest lucru. Acum cumva iarăşi se încearcă o manipulare bine pusă la punct, ‘să se întoarcă Ciolacu şi PSD uite cum vrea să-şi trimită candidatul’. Fals. Eu am fost primul care am ieşit, am şi felicitat-o pe doamna Lasconi, i-am telefonat şi i-am zis, îţi doresc baftă, eu am ieşit din joc”, a mai afirmat Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul Curţii Constituţionale a examinat, joi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheş, şi, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a obţinut locul trei în primul tur al alegerilor prezidenţiale, i-a felicitat, luni, pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare